Sari la conținut

Cazul Robert Cadar zguduie din temelii Agenția Națională a Medicamentului. Instituția este acuzată că ucide oameni

Robert Cadar a fost un tânăr cu o forță incredibilă, care a crezut că va învinge sistemul. Devenise portavocea bolnavilor care s-au lovit de birocrația unui sistem mai bolnav decât ei.

Robert însă și-a încheiat drumul, chiar dacă își dorea nespus să trăiască. Proaspăt căsătorit, maratonist, iubitor de munte și oameni, Robert Cadar își transmitea luptele online, pe conturile de socializare, obținând rapid admirația și dragostea semenilor săi, care au strâns mână de la mână fonduri pentru ca Robert să se poată trata în străinătate.

Robert a murit aşteptând că Agenţia Naţională a Medicamentului să avizeze un studiu clinic pentru un medicament care l-ar fi putut salva. Studiul a fost închis înainte de a înrola măcar un pacient român.

Mulți bolnavi se înrolează în studii clinice pentru a avea o șansă de a primi un medicament novativ. Accesul este dificil și controlat de Agenția Medicamentului.

Ana Crupariu de la Agenția Națională a Medicamentului a recunoscut că au dosare cu întârzieri și de un an, deși termenul limită este de 60 de zile, potrivit stirileprotv.ro.

Violeta Astratinei, asociaţia Melanom: „Este strigător la cer, este anormal ca din cauza unor formalităţi să îţi dispară tratamentul de sub nas. ANM ucide oameni şi orice tentativă de cercetare în ţara noastră. Este absolut inadmisibil”.

Sute de dosare sunt în așteptarea unui verdict, care nu se știe însă când o să vină. Reorganizarea ar trebui să schimbe lucrurile. Se vor face angajări – numai că pregătirea oamenilor ar putea dura un an.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel