Sari la conținut

Cazul Sorina la final. Judecătoria Slatina a decis ce se va întâmpla cu fetița

Magistraţii Judecătoriei Slatina au respins solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina.

Soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina este executorie. Ea poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria Slatina, scrie Agerpres.

Potrivit avocatei familiei Săcărin, Clara Istrate, la termenul de joi, magistraţii Judecătoria Slatina au unit excepţiile cu fondul cauzei.

Avocata a menţionat că în cererea reconvenţională se solicită plata unei sume de bani reprezentând cazare, diurnă, salarii pentru perioada în care soţii Săcărin sunt forţaţi să rămână în România şi nu lucrează în SUA.

„Am cerut ca în cazul în care vom fi forţaţi să rămânem pe teritoriul României, timp de trei luni sau până se soluţionează acele dosare, să plătească cineva cazarea, diurna şi salariile celor doi soţi care vor fi forţaţi să rămână în ţară şi care nu vor putea avea venituri din salarii şi eventualul prejudiciu în cazul în care aceştia vor fi concediaţi pentru lipsă de la serviciu, deja ei stau de două luni în ţară. (…) Aşa că cererea noastră este în mod normal întemeiată”, a spus Clara Istrate, înainte de pronunţarea deciziei.

Avocata a menţionat că, în situaţia în care solicitarea procurorului general va fi respinsă de instanţă, minora Sorina poate părăsi România şi a menţionat că fetiţa poate beneficia de consiliere psihologică în SUA, conform procedurilor post adopţie, fiind deja plătit un consilier în acest sens.

„Dacă va fi respinsă, evident că poate părăsi România, consilierea se acordă în America, este deja plătită anticipat, există şi acolo consilieri şi psihologi vorbitori de limbă română, noi am identificat vreo 15 în afară de cel care este deja plătit în procedura postadopţie”, a spus clara Istrate.

Aceasta a adăugat că paşaportul minorei nu a venit încă şi a opinat că probabil s-a aşteptat decizia instanţei de la Slatina.

În ce priveşte starea fetiţei, atât avocata cât şi Ramona Săcărin au precizat că acesta este bine, este pregătită să plece în SUA. Clara Istrate a menţionat că a fost făcută şi evaluarea psihologică, este deja integrată în familia adoptivă şi a luat în greutate un kilogram.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel