Sari la conținut

CDC: Se va reduce perioada de autoizolare la domiciliu. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a sta mai puțin de două săptămâni acasă?

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din S.U.A a actualizat condițiile de autoizolare la domiciliu, în cazul unei posibile infectări cu noul coronavirus. Cum s-au schimbat măsurile și ce perioadă de timp vor petrece de acum americanii în carantină?

Potrivit WebMD, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din S.U.A. a redus perioada de autoizolare la domiciliu, în funcție de prezența simptomelor și rezultatul testului Covid-19. Astfel, se pare că americanii vor fi nevoiți, de acum, să petreacă între 7 și 10 zile în autoizolare, față de cele 14 zile impuse inițial.

Acest lucru depinde de forma simptomelor și manifestarea lor. Persoanele care nu dezvoltă simptome specifice Covid-19 au nevoie aproximativ 10 zile de carantină. Cu atât mai mult, dacă rezultatul testului efectuat este negativ, perioada poate fi redusă până la 7 zile.

CDC speră ca noua perioadă de carantinare să încurajeze oamenii să respecte măsurile de prevenire și siguranță. Dr. Henry Walke, manager al CDC-ului, a raportat că oamenii vor fi atenți la dezvoltarea unor posibile simptome pentru 14 zile de la expunere, deși perioada de izolare a fost redusă. De asemenea, CDC recomandă efectuarea testelor Covid-19, iar dacă acestea sunt negative, sunt șanse minime ca persoanele să dezvolte infecția cu noul coronavirus.

Până în acest moment, perioada de autoizolare în cazul unui test negativ nu a fost stabilită în mod concret.

Perioada inițială de 14 zile de autoizolare a fost impusă deoarece majoritatea persoanelor dezvoltă simptome după primele 5-10 zile de la infectare. Foarte puțini oameni dezvoltă simptome abia după 14 zile. Drept urmare, având în vedere că perioada de manifestare a simtomelor este relativ scurtă, există motive pentru a reduce și timpul de carantinare.

În prezent, CDC recomandă persoanelor să stea 14 zile acasă după un contact direct cu o persoană bolnavă. „Contactul direct” este definit de apropierea la mai puțin de 2 metri, pentru mai mult de 15 minute cu o persoană infectată. De asemenea, contactul direct include îngrijirea unei persoane bolnave, contactul fizic direct  cu o persoană infectată sau utilizarea comună a lucrurilor personale.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel