Sari la conținut

Ce boli ascund simptomele banale precum amețeala și transpirarea palmelor

Dacă te ia cu amețeală de fiecare dată când te ridici brusc în picioare, atunci ai nevoie de un pahar mare de apă.

Fie ești deshidratat, fie ai tensiunea mică. “Nu bea multă apă deodată, consumă lichide suficiente pe tot parcursul zilei și ridică-te mai încet de pe scaun. În principiu, nu trebuie să-ți faci griji decât atunci când ești pe punctul de a leșina”, explică Donnica Moore, fizician în Far Hills din New Jersey.

Nici schimbările de culoare și miros din urină nu sunt tocmai normale. Pot fi provocate de un aliment, dar și de multivitamine, iar în cazurile mai grave sunt semnul unei infecții urinare. „Nu e neapărat nevoie să ai dureri sau să simți nevoia de a merge mai des la toaletă. Infecțiile urinare pot trece neobservate”, spune Kathryn Teng, specialist la Clinica Cleveland. Potrivit acesteia, cea mai la îndemână metodă de a stabiliza consistența urinei o reprezintă tot consumul de apă.

Umflăturile de sub braț apar, de regulă, de la firele crescute sub piele, însă pot masca prezența unui limfom cauzat de o infecție localizată undeva în corp. „Compresele călduțe de câteva ori pe zi, timp de două-trei săptămâni ar trebui să fie de ajuns pentru a dezumfla zona. Dacă problema persistă, poate fi vorba de cancer de sân, chist sau o tumoare”, arată Teng.

Oamenii tind să creadă că stările tensionate vin la pachet cu transpirația palmelor. Afirmația este adevărată până la un punct. “Mâinile care transpiră constant trădează hipertiroidie, un dezechilibru hormonal care implică nu doar fluctuații vizibile de greutate, ci și intensificarea activitivității glandelor sudoripare”, spune Roshini Raj, asistent profesor la Universitatea din New York.

„Cârceii, mai ales în timpul nopții, sunt simptomul dureros al unei lipse acute de calciu, patasiu și magneziu”, detaliază specialistul Kathryn Teng. Mersul și masajul ușor, spune acesta, pot face minuni pe moment, dar este pe termen lung ar trebui urmat un tratament cu minerale și vitamine.

 

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel