Sari la conținut

Ce boli poți dezvolta dacă faci sex prea rar sau ești abstinent

Viaţa sexuală nu trebuie începută nici prea devreme, dar nici prea târziu. Pe lângă tulburări psihice,virginitatea târzie le aduce chisturi ovariene femeilor şi probleme de ejaculare bărbaţilor.

Ioana are 28 de ani şi este virgină. Nu pentru că a fost crescută într-un mediu rigid, ci pentru că nu a găsit încă omul potrivit. „Am avut mai multe relaţii, dar am simţit că nu e ce trebuie şi nu am vrut să-mi încep viaţa sexuală doar de dragul de a scăpa de virginitate, ca şi cum ar fi o haină învechită. Şi în zece ani, dacă nu găsesc omul potrivit, nu mă grăbesc, pentru că am cu ce îmi umple timpul”, mărturiseşte deschis.

Are însă chisturi ovariene care recidivează de la 20 de ani, iar medicul le-a pus pe seama virginităţii. „Merg pe principiul: sunt virgină, dar mă tratez. Fac tratament hormonal cu anticoncepţionale”.

Pudoarea exagerată, asociată cu anxietatea şi frigiditatea

Cei care îşi încep viaţa sexuală mai devreme de 18-20 de ani „se pot pricopsi” mai repede cu diferite boli cu transmitere sexuală şi în plus, percep actul ca pe o joacă, fiind mai expuşi traumelor psihice. Dar şi cei care amână foarte mult timp momentul, fie din principiu, fie din întâmplare, sunt afectaţi fizic, dar şi mental.

Nu este un simplu tertip folosit de bărbaţi pentru a-şi convinge mai repede partenerele să aibă relaţii intime: femeile care îşi încep viaţa sexuală după 22 de ani au, într-adevăr, un risc mai mare să sufere dereglări hormonale. Cele crescute în spiritul pudorii pot percepe actul sexual ca ceva ruşinos şi pot deveni frigide. Şi bărbaţii pot dezvolta, în timp, probleme de ejaculare şi chiar impotenţă.

Viaţă sexuală regulată reglează activitatea hormonală şi menţine sănătatea aparatului reproducător. Femeile care îşi pierd virginitatea mai târziu, în general, după 22-24 de ani, se confruntă disfuncţii ovariene, cum sunt chisturile şi alte formaţiuni, dar şi cu probleme dermatologice severe, precum acneea rezistentă la tratament. Când ajung la medic, află că, de fapt, problemele au cauze comune: virginitatea târzie.

„Activitatea sexuală stimulează secreţia de prostoglandină, care asigură funcţionarea normală a întregului lanţ hormonal hipotalamus-hipofiză-ovar. Sub acţiunea hormonilor hipofizari, ovarele secretă hormoni sexuali: estrogen şi progesteron, care trec în sânge şi acţionează asupra organelor genitale. În lipsa unei activităţi sexuale, acest lanţ se întrerupe şi pot apărea dereglări hormonale. Cele mai frecvente sunt chisturile ovariene şi acneea. În cazul bărbaţilor, lanţul hormonal este mai puţin afectat, dacă luăm în calcul şi stimularea mecanică”, explică dr. Ciprian Pop, medic ginecolog-obstetrician la Spitalul Elias, din Bucureşti. Pentru că sunt obişnuiţi cu un anumit „stil” şi ritm, atunci când întreţin relaţii sexuale normale, se pot confrunta însă cu tulburări de ejaculare.

Aşteptarea scade şansele să întâlnească parteneri compatibili

Persoanele care îşi amână viaţa sexuală au, în general, probleme de relaţionare, iar şansele să întâlnească parteneri compatibili scad în timp. „Există patru categorii de virgini întârziaţi: tinerii cu o concentraţie scăzută de hormoni sexuali, persoanele care au probleme psihice specifice adolescenţei, cei care suferă de anxietate sau fobie socială şi cei care au primit o educaţie rigidă, în special fetele. Lor le este frică se abandoneze şi ajung să sufere de frigiditate”, atrage atenţia dr.Roxana Mischianu, medic psihiatru şi sexolog.

Endocrinologul Dan Pereţianu consideră că, de fapt, tulburările endocrine atrag virginitatea târzie şi nu invers. „Un pacient care are tulburări endocrine, de exemplu hipogonadism sau dezvoltarea lui este întârziată, poate că nu este atractiv sexual îndeajuns. De aceea, îşi pierde virginitatea târziu”.

Viaţa sexuală ar trebui începută la 18-22 de ani

Românii îşi încep viaţa sexuală foarte devreme, de la 14 ani, potrivit unui studiu efectuat de medicul endocrinolog Dan Pereţianu, de la Centrul Medical Povernei din Bucureşti. Principalul motiv este agresiunea informaţională la care sunt supuşi, spune specialistul. Numărul despărţirilor este însă mai mare în rândul celor care „se grăbesc”.

Intervalul optim la care ar trebui începută viaţa sexuală este între 18 şi 22 de ani, şi la fete, şi la băieţi, când ambii sunt maturizaţi fizic, dar şi pishic, încât să poată percepe corect actul sexual

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel