Ce efect miraculos au două ceşti de cafea pe zi

Cercetătorii de la Universitatea Lund au mai descoperit un beneficiu important al cafelei.

După ce au examinat 600 de pacienţi cu cancer de sân timp  de 5 ani, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că două ceşti de cafea pe zi împiedică revenirea cancerului. Combinată cu tamoxifenul, un medicament folosit pe scară largă pentru tratarea cancerului de sân, cafeaua potenţează efectul tratamentului.

,,Nu ştim exact cum interacţionează cafeaua cu tratamentul dar potrivit unei teorii, cafeaua activează tamoxifenul şi îl face mai eficient, spune dr. Maria Simonsson.

Şi alte studii au asociat consumul de cafea cu scăderea riscului dezvoltării cancerului de sân. S-a demonstrat că unul dintre efectele cofeine este de a împiedica dezvoltarea tumorilor canceroase.

Cercetătorii de la Harvard Medical School au descoperit că femeile care consumă trei sau mai multe ceşti de cafea pe zi îşi scad riscul de cancer de piele cu 20%.

 

Recent Posts

Legumele pe care trebuie să le consumi OBLIGATORIU la masa de Paște. Medic: „Detoxifică ficatul”

Mesele de sărbători sunt pline de bucate tradiționale, însă doua legume nu ar trebui să…

23 de minute ago

Moment de cumpănă pentru maestrul Florin Piersic, aflat în stare gravă la spital. Medeea Marinescu: „să ne rugăm”

Maestrul Florin Piersic este internat în spital și deși starea sa se menține stabilă, nu…

53 de minute ago

A doua zi de Paști. Ce trebui să faci în Lunea Albă pentru a avea noroc tot anul

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după…

o oră ago

Un tip banal de activitate fizică scade riscul de deces prin infarct cu aproape 40%

Un nou studiu realizat de cercetătorii englezi a avut rezultate surprinzătoare privind scăderea substanţială a…

2 ore ago

Bucureştenii au înroşit liniile de urgenţă de la salvare

Peste 6.500 de persoane au apelat la Serviciul de ambulanţă Bucureşti - Ilfov în minivacanţa…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic