Toate alimentele cu conţinut mare de carbohidraţi, inclusiv pâinea integrală au efecte extrem de nocive asupra creierului uman, favorizând apariţia demenţei şi a altor boli grave, potrivit neurologului David Perlmutter.
În cartea sa recent apărută, Grain Brain: The Surprising Truth About Wheat, Carbs, and Sugar – Your Brain’s Silent Killers, el susţine că, în multe cazuri, bolile ce afectează creierul au o origine alimentară.
Perlmutter susţine că e necesar să ne întoarcem la modul de alimentaţie al oamenilor primitivi, alimentaţie despre care se crede că ar fi cuprins cca. 75% grăsimi şi doar 5% carbohidraţi (glucide).
Prin contrast, dieta americană modernă conţine aproximativ 60% carbohidraţi şi 20% grăsime. (În ambele cazuri, restul alimentaţiei este reprezentat de proteine – cca. 20%).
În cartea sa, Perlmutter susţine că efectele unei diete bogate în carbohidraţi sunt devastatoare pentru creier.
”Hrana pe care o mâncăm înseamnă mai mult decât macronutrienţii din ea – proteine, carbohidraţi şi grăsimi. Este informaţie. Şi, cu fiecare înghiţitură de mâncare, această informaţie interacţionează cu genomul nostru, modificându-I funcţionarea genetică”, a spus el, într-un interviu recent.
Genele umane, susţine neurologul, au evoluat timp de milenii adaptându-se la o dietă bogată în grăsimi şi săracă în carbohidraţi. Dar azi, noi ne hrănim organismul într-un mod exact opus, ceea ce pare să aibă consecinţe majore asupra creierului.
Un studiu realizat de Clinica Mayo şi publicat în Journal of Alzheimer’s Disease arată că persoanele de peste 70 de ani cu o dietă bogată în carbohidraţi au un risc de 3,6 ori mai mare de a suferi de afectarea uşoară a funcţiilor cognitive, comparativ cu cu cei care consumă puţini carbohidraţi. În schimb, subiecţii care aveau alimentaţie cea mai bogată în grăsimi erau cu 42% mai puţin predispuşi să sufere de afectarea funcţiilor cognitive, comparativ cu cei ale căror diete era cele mai sărace în grăsimi.
Alte cercetări, publicate în New England Journal of Medicine, arătau că persoanele care au glicemia (nivelul de glucoză în sânge) fie şi uşor crescut – prea puţin pentru a fi diagnosticate cu diabet de tip 2 – aveau totuşi un risc semnificativ mai mare de a suferi de demenţă.
