Sari la conținut

Ce este mâncatul emoțional și de ce apelăm la acest obicei? Nutriționist: „Nu este vorba de o foame a corpului, ci de o foame a sufletului”

Din cuprinsul articolului

Emoțiile puternice pot cauza anumite dezechilibre la nivelul întregului organism. Mâncatul emoțional este folosit, aproape instinctiv, pentru a gestiona mai bine emoțiile negative.

Creierul nostru „se folosește” de mâncare pentru a evita emoțiile negative și trăirile intense cărora nu le poate face față. Mâncarea este, în acest caz, un confort pentru suflet.

Astfel, mâncatul emoțional satisface, mai bine spus, o foame spirituală, nu o foame fizică.

Mâncatul emoțional aduce kilograme în plus și, implicit, ne poate afecta imaginea despre sine. Acest lucru ar putea crea alte stări negative, iar ciclul mâncatului pe fond emoțional nu se va sfârși dacă nu luăm măsuri.

Ce este mâncatul emoțional?

Mihaela Bilic, nutriționist, dezvăluie pe o rețea de socializare de ce mâncăm pe fond emoțional și de stres și, de asemenea, ce putem face.

Ce înseamnă mâncatul emoțional?

Relația cu mâncarea trădează sensibilitatea sufletului nostru. Cu cat suntem mai fragili, mai empatici, mai timizi, mai nesiguri cu atât vom mânca mai mult, ca și cum mâncarea n-ar proteja de agresivitatea celor din jur.

Persoanele lipsite de emoții, dure, dominatoare și cu multă încredere în propria persoană vor avea o relație rece și distantă cu mâncarea. Ei nu își propun să simtă, nu-și permit să aibă slăbiciuni, motiv pentru care își vor controla cu forță și rațiune tot comportamentul alimentar.

Mai greu este pentru cei hiperempatici, neadaptați, imaturi din punct de vedere emoțional, care nu știu nici ce vor, nici cum să ceară… Și în această confuzie de senzații și nevoi devin introvertiți, se izolează și mănâncă. Dacă cineva i-ar întreba de ce mănâncă, n-ar avea un răspuns. Pentru că nu este vorba de o foame a corpului, ci de o foame a sufletului care vrea să trăiască, dar nu știe cum… E un fel de frică de a simți și când simți prea mult ai tendința sa acoperi totul cu mâncare, așa pare că ești în siguranță.

Dacă nu reușim să evoluăm din punct de vedere emoțional, dacă nu ajungem să ne cunoaștem trăirile și să le acceptăm, dacă ne e frică să ne satisfacem plăcerile, atunci o să mâncăm! Și o să ni se pară că avem o problemă cu mâncarea, când de fapt problema e că nu știm mai nimic despre ființa noastră și o îndopăm cu mâncare ca să tacă, să stea cuminte.

Mâncatul emoțional nu ascunde o lipsa de voință, ci o lipsă de iubire. Este dovada că suntem nesatisfăcuți, că nu primim suficientă atenție și afecțiune, că suntem nefericiți, singuri și triști. Și ca și cum asta nu ar fi de ajuns ne mai și învinovățim că nu dăm dovadă de tărie de caracter și voință ca să rezistăm ispitelor alimentare. Când de fapt mâncarea este singura alinare pe care acest corp “rău iubit” o mai primește!

Din relația cu mâncarea putem spune cat suntem de satisfăcuți și împăcați la capitolul emoțional. Cu cat avem mai puține surse de plăcere, entuziasm și bucurie în viața noastră, cu atât o să avem nevoie să compensăm mai tare/mai mult prin mâncare. De câte ori vă dați seama că mâncați fără să vă fie foame, întrebați-vă ce vă lipsește, ce v-ați dori cu adevărat? Chiar dacă de multe ori nu știți să răspundeți la întrebare sau nu puteți să vă satisfaceți acele nevoi, simplu fapt că recunoașteți că nu mâncarea era soluția, este primul pas spre împăcarea cu sine.

Cu cat vă ignorați mai mult corpul și sufletul, cu atât dezechilibrul și suferința lor se adâncește. Iar cura de slăbire nu rezolvă problema, ci o agravează. Acceptarea este cuvântul cheie prin care poate fi oprit abuzul. Să acceptăm că suntem mai puțin puternici decât ne-am dori, că avem nevoi care trebuie satisfăcute și că da, așa imperfecți cum suntem, avem dreptul să trăim și să fim iubiți!”, scrie Mihaela Bilic, nutriționist.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel