Sari la conținut

Ce este și cum să recunoști intuiția? Lidia Fecioru prezintă trei semne pe care nu trebuie să le ignori niciodată

Lidia Fecioru
Sursă foto:: arhiva Doctorul Zilei

Ce este și cum să recunoști intuiția? Dacă suntem destul de înțelepți încât să apreciem o informație pură, transmisă chiar de propriul nostru subconștient, oricât de greșită ar putea suna, atunci ne putem ușura și înfrumuseța viața.

Lidia Fecioru a explicat pe larg ce este intuiţia şi care sunt avantajele ascultării de vocea noastră interioară.

„Intuiţia nu ne înşală niciodată, trebuie doar să o ascultăm. Ea este o bucăţică din Dumnezeu în fiecare om.

E vocea lui Dumnezeu care vine ca informaţie în minte, exact cum cineva ţi-ar şopti. Trebuie să o ascultăm, chiar dacă de multe ori ne spune lucruri care nu ne convin, despre noi sau despre alţii, spune Lidia Fecioru, potrivit antena3.ro.

Ce este și cum să recunoști intuiția? Lidia Fecioru prezintă trei semne pe care nu trebuie să le ignori niciodată

Bioenergoterapeutul mai avertizează că dacă vom ţine cont de intuiţie niciodată nu ne vom înşela.

  • Simţi că se va întâmpla ceva rău

De exemplu, intuiţia ne poate avertiza de un pericol şi atunci când trebuie să mergem undeva nu avem nicio tragere de inimă sau avem un disconfort psihic care se poate manifesta şi în plan fizic.

„Foarte probabil să ni se întâmple ceva neplăcut dacă vom merge mai departe şi ignorăm intuiţia.

Este foarte important să ţinem cont de toate semnalele când simţim pericolul”, avertizează Lidia Fecioru.

  • Senzaţia că iei o decizie greşită 

Avem uneori intuiţia că nu ar trebui să avem legătură cu o anume persoană.

„E bine să nu te legi cu prostul, de multe ori… Îţi calci pe intuiţie, nu te asculţi şi în foarte scurt timp îţi iei ţeapă de la acea persoană.

Să nu mai punem la îndoială senzaţia pe care o simţim când cunoaştem pe cineva.

Informaţia pluteşte în aer. Noi şi captăm, pentru că intuţia este informaţia pe care noi o primim. Şi trebuie să ţinem cont de chestia asta”, a explicat Fecioru.

  • Senzaţia că trebuie neapărat să faci ceva

Lidia Fecioru a amintit, din nou, să nu evaluăm un om după haine, după aparenţele exterioare.

Bioenergoterapeutul a povestit o întâmplare din chiar din viața sa, când a simțit nevoia să facă o faptă bună într-o gară din Chişinău cu nişte ani în urmă.

Culmea a fost că nu a ajutat un om al străzii, ci intuiţia a dus-o către o persoană cu o ţinută impecabilă, pe care în mod normal nu ai bănui-o că are nevoie de sprijin.

Fapta bună i-a fost ulterior răsplătită de soartă, dar ideea pe care bioenergoterapeutul a vrut să o sublinieze este să ne ascultăm intuţia.

„Dacă simţi să faci ceva pentru un om, fă! Dacă nu, nu face! Că e posibil să faci mai rău decât crezi…”, a mai spus Lidia Fecioru.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel