Sari la conținut

Ce este șocul anafilactic? Cauze, simtome și factori de risc

leac natural pentru durerea în gât
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Socul anafilactic, sau anafilaxia, este o reacție alergică severă la un anumit agent cu potențial alergen. Acesta poate pune viața în pericol, dacă nu este tratat corespunzător și în timp util. Iată care sunt primele simptome, ce cauzează șocul anafilactic și care sunt factorii de risc.

Șocul anafilactic poate apărea la câteva secunde sau minute după expunerea la o anumită substanță potențial alergenă. Alergenii pot fi alimente, medicamente sau înțepături de insecte. Pentru a diminua riscurile pe care le are asupra sănătății și vieții, este important să cunoști cum se manifestă, care sunt cauzele și factorii de risc ce pot declanșa anafilaxia.

Cauzele șocului anafilactic:

Sistemul imunitar este responsabil pentru producerea anticorpilor. Acesta este esențial, însă, în cazul unor persoane, sistemul imunitar reacționează în mod exagerat, cauzând anafilaxia. Iată care sunt cele mai întâlnite cauze ale șocului anafilactic:

  • Alimente cu potențial alergen: arahide, pește, fructe de mare, nuci, soia, ouă, lapte, unele fructe, grâu, conservanți
  • Înțepături de insecte: albine, viespe, furnica de foc
  • Medicamente: antibiotice, unele antiinflamatoare (deși anafilaxia poate se poate manifesta la orice vârstă, apare mai ales după 50 de ani)
  • Unii compuși folosiți pentru dezvoltarea imunității artificiale, prin injecție
  • Latex: cauciuc folosit în producerea mănușilor, prezervativelor, baloanelor, bandajelor
  • Transfuzii
  • Anestezie

Simptomele șocului anafilactic:

Anafilaxia se poate manifesta la câteva secunde, minute sau în cazuri rare, 24 de ore, după expunerea la substanțele potențial alergene, potrivit bioclinica.ro.

  • Prurit (mâncărime) la nivelul pielii
  • Urticarie generalizată;
  • Eritem (înroșirea pielii);
  • Alte erupții cutanate;
  • Paloare;
  • Conjunctive injectate;
  • Rinoree (secreții nazale);
  • Congestie nazală;
  • Strănut;
  • Constricția căilor respiratorii care pot duce la respirat șuierat;
  • Umflarea limbii și/sau a gâtului;
  • Răgușeală;
  • Tuse iritativă;
  • Crampe abdominale;
  • Greață și/sau vărsături;
  • Diaree;
  • Dureri în piept;
  • Palpitații;
  • Tahicardie;
  • Hipotensiune și senzație de leșin;
  • Rar, stop cardiac;
  • Gust metalic;
  • Convulsii;
  • Pierderea conștienței.

Factorii de risc:

Istoric medical. Dacă ai avut în trecut o reacție alergică, există un risc mai mare de a manifesta reacții alergice mai severe, precum anafilaxia

Alergie sau astm. Persoanele care suferă de astm sau alergii sunt predispuse la dezvoltarea unui șoc anafilactic

Prezența unor afecțiuni în organism. Afecțiunile cardiovasculare și nivelul anormal, ridicat, de limfocite pot crește riscurile manifestării unui șoc anafilactic

Atopia. Persoanele care au alte manifestări alergice precum urticarie, eczeme, alergii al alimente sunt predispuse la manifestarea unui șoc anafilactic.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel