Sari la conținut

Ce exerciţii trebuie să faci ca să obţii un abdomen plat în doar o săptămână

Vrei să scapi rapid de grăsimea din talie şi să-ţi tonifiezi muşchii abdominali? Cu ajutorul următorului program de exerciţii vei obţine o talie de viespe într-un timp record.

Ziua 1

Din poziţia culcat pe spate, cu mâinile îndoite sub cap, ridică genunchii până la cap ridicând puţin capul de pe podea. Încearcă să duci genunchii cât mai aproape de frunte, după care revino în poziţia de start. Execută 10-15 mişcări din acest exerciţiu.

Ziua 2

Stai în picioare, ridică mâna dreaptă şi du-o îndoită uşor spre stânga. Ridică piciorul drept astfel încât genunchiul să ajungă la nivelul soldurilor şi roteşte-l până întâlneşte cotul mâinii ridicate, după care revino în poziţia de start. Repetă mişcarea şi pentru cealaltă parte a corpului, câte 10-15 reprize pentru fiecare.

Ziua 3

Din poziţia culcat pe spate, picioarele îndoite puţin şi mâinile pe lângă corp, ridică genunchii astfel încât să apară paralel cu corpul tău. Menţine poziţia timp de 8-10 secunde şi repetă de cel puţin 5 ori.

Ziua 4

Din poziţia culcat pe spate, ridică picioarele astfel încât să formeze un unghi de 90 de grade şi îndoaie puţin genunchii.

Poziţionează-ţi mâinile sub zona lombară şi coboară piciorul stâng până aproape de podea, după care adu-l în poziţia iniţială. Repetă aceeaşi mişcare cu piciorul drept. Execută până la 20 de mişcări pentru fiecare picior.

Ziua 5

Din poziţia culcat, ridică picioarele la 90 de grade. Pune o mână pe abdomen şi cealaltă pe lângă corp. Desfă picioarele cât de mult poţi menţinând abdomenul încordat, după care revino în poziţia initială. Gândeşte-te că mimezi mişcările aripilor unui fluture. Execută această mişcare de 10 ori.

Ziua 6

Stai în poziţia culcat pe spate, cu mâinile întinse şi ridicate pe lângă cap. Întăreşte muşchii abdominali şi ridică deodată mâinile, cât şi picioarele de pe sol, menţinând 15 secunde această postură. Apoi fără ca mâinile şi picioarele să atingă solul, roteşte-ţi corpul astfel încât să ajungi pe burtă. Menţine această postură timp de 15 secunde, după care revino în poziţia de start. Repetă exerciţiul complet de cel puţin 4 ori.

Ziua 7

Întinde-te pe spate cu genunchii puţin îndoiţi, tălpile pe sol şi mânile pe lângă corp. Contractă abdomenul, inspiră adânc şi expiră ridicând pelvisul, astfel încât să formeze o linie dreaptă cu partea de sus a corpului. Menţine poziţia 5 secunde, după care revino la poziţia iniţială. Repetă exerciţiul de cel puţin 10 ori.

 

Rezultatele vor fi mult mai satisfăcătoare dacă vei consuma alimentele potrivite. Deşi nu există „alimente magice” care să reducă grăsimea de pe abdomen, un studiu recent citat de WebMD a arătat că o dietă bogată în cereale integrale duce la scăderea grăsimii în exces din zona taliei.

Voluntarii care au consumat şi cereale integrale, pe lângă carne slabă sau peşte, legume şi fructe, au pierdut mai multe kilograme în zona abdominală decât alt grup care a consumat cereale rafinate.

„O dietă bogată în cereale integrale, fie pâine, fie paste integrale, ajută organismul să utilizeze mai eficient glucoza, să scadă glicemia şi depozitele de grăsime. În schimb, alimentele rafinate (cum ar fi pâinea albă) cresc brusc glicemia, facilitând depozitarea grăsimii”, explică nutriţionistul Corina Zugravu.

De asemenea, s-a dovedit că persoanele care adoptă o dietă bogată în grăsimi mononesaturate pierd mai uşor grăsimea abdominală. Astfel de alimente sunt: avocado, nucile, seminţele de dovleac şi de floarea- soarelui, măslinele, soia, ciocolata, uleiul de măsline şi de rapiţă.

 

 

 

 

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel