Sari la conținut

Ce medicamente să nu combini niciodată

Medicamentele sunt ca o sabie cu două tăișuri – îți pot face bine sau pot fi periculoase dacă sunt luate după ureche.

Orice medicament, inclusiv cele prescrise vin cu împreună cu o rețetă și un prospect, unde se stipulează ce contraindicații are, însă, de foarte multe ori, uităm să mai citim prospectul. Iată ce tipuri de medicamente nu ar trebui să combini niciodată

1. Antidepresive și analgezice

Antidepresivele și analgezicele(precum Advil) , combinate, cresc riscul de sângerare în stomac și în esofag cu 600%, conform Men’s Journal. Un studiu a arătat că cele două pastile luate împreună cresc riscul de sângerarea gastrointestinală, decât cele două luate separat. Cele două pastile, influențează nivelul de serotonină din creier, iar efectele secundare pot fi – starea de agitație, temperatură ridicată, accelerarea bătăilor inimii și respirație îngreunată.

2. Anticoagulantele și aspirina

Anticoagulantele sunt prescrise pentru pacienți pentru a evita formarea cheagurilor de sânge pe artere. Acestea acționează asupra timpului de formare a unui cheag, prelungindu-l. Aspirina este cunoscută pentru efectul de a diminua durerea, însă are efectul de a subția sângele. Când sunt luate împreună acestea dublează riscul de sângerări interne și externe.

3. Analgezice și medicamente anti-anxietate

Medicamentele pentru anxietate și analgezicele pe bază de morfină, codeină, precum Vicodin , au efect de antidepresive.  Dacă sunt luate împreună cu medicamentele pentru anxietate acestea cresc nivelul de toxicitate din organism, scad bătăile inimii și respirația la nivel alarmant. Uneori, efectele pot fi letale

4. Medicamente pentru tuse și antihistaminice

Foarte multe medicamente pentru tuse și antihistaminice conțin aceleași substanțe active. Luate împreună înseamnă un exces de doză, iar acest lucru poate amplifica efectul sedativ. Acest lucru trebuie cunoscut mai ales de persoanele care conduc sau operează pe utilaje.

A.

Ana Maria Nitu

Ana Maria Nitu, studiază la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, a fost jurnalist la Evenimentul zilei, www.evz.ro si Doctorulzilei, www.doctorulzilei.ro

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel