Iarna e anotimpul propice pentru manopere estetice la nivelul feței ca tratamente laser de reîntinerire, blefaroplastie laser, epilare cu IPL, terapia vinișoarelor vizibile pe picioare, corecția cicatricilor. Temperaturile scăzute
fac recuperarea mai ușoară
Din cauza căldurii, riscul de a face infecții, iritații și edem (umflături nedureroase rezultate prin acumulare de lichid în țesuturi) după o intervenție estetică asupra pielii este mult mai mare pe timp de vară, spun experții în medicină estetică. Pe de altă parte, bronzul din timpul sezonului estival limitează terapiile laser deoarece există riscul arderii pielii. De aceea, medicii recomandă ca aceste tratamente estetice să fie făcute în perioada rece a anului. Lipsa soarelui, dar și purtatul ciorapilor și a unor bandaje speciale fac ca perioada de recuperare să fie mai scurtă.
„Sunt multe intervenții care se pretează a fi făcute mai degrabă iarna decât vara, iar printre acestea se numără operațiile estetice faciale (blefaroplastia asistată laser, rejuvenarea cu aparate, peelingurile, dermabraziunea), dar și cele pentru venectazii”, afirmă Mihaela Leventer, medic dermatolog la „Centrul Dr. Leventer” din București.
Laserul evită sângerarea, dar lasă pielea „crudă”
Cele mai recomandate proceduri estetice pentru sezonul rece sunt cele în care se folosește laserul. Primele cinci cele mai cerute tratamente laser sunt cele de epilare, de reîntinerire, de reducere a petelor pigmentate, tratamentul leziunilor vasculare și de corecție a cicatricilor de acnee sau de varicelă.
„Se pot face fără risc chiar proceduri complexe ca rejuvenarea feței sau lifting laser (operație care reduce ridurile fine de pe ten și ameliorează aspectul de piele lasată), blefaroplastie cu laser (îndepărtarea excesului de piele de la pleoape). Laserul evită sângerarea și vânătăile, însă el lasă pielea «crudă» și roșie și de aceea nu trebuie expusă la soare”, adaugă dermatologul.
^ Îmbrăcămintea camuflează edemele
Și operațiile de lifting cu bisturiul este bine să fie făcute când temperaturile sunt scăzute pentru că asta ajută la diminuarea edemelor. În același timp, pansamentele, corsetul sau ciorapii speciali, folosiți pentru închiderea țesuturilor traumatizate de intervenție, pot fi mai ușor ascunși sub îmbrăcăminte. Lipoaspirația și neck-liftul sunt alte două intervenții recomandate pentru anotimpul rece. „Neck-liftul e o intervenție de corecție a bărbiei duble în care se reașază pielea pe țesutul de dedesubt astfel încât să se strângă, iar recuperarea presupune purtarea unui bandaj compresiv, care poate fi camuflat foarte bine de un guler înalt. După operația de lipoaspirație se poartă un corset strâns. Iarna este mai ușor de purtat”, mai explică medicul.
CONCURS
Consultații la Centrul dr. Leventer
Puteți beneficia de una dintre cele trei trei consultații gratuite oferite de dermatologii Centrului Dr. Leventer din București. Postați pe www.doctorulzilei.ro, la articolul de mai sus, problemele dermatologice pentru care doriți consultația și o adresă/telefon unde puteți fi contactați. Câștigătorii vor fi anunțați pe doctorulzilei.ro.
Castigatorii concursului sunt:
Bianca
Cristi
Marta
Fiecare din cei trei au primit pe mail datele de contact la care se pot programa. Pentru orice nelămuriri, puteți scrie la adresa [email protected]