Sari la conținut

Ce pot face probioticele pentru sănătatea ta?

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, probioticele sunt „microorganisme vii care aduc beneficii sănătății atunci când sunt consumate în cantitate suficientă”. Probioticele sunt prezente în mod normal la nivelul tubului digestiv și contribuie la echilibrarea florei intestinale.
Flora intestinală este alcătuită din peste 100.000 de miliarde de bacterii: „bune” – probiotice și „rele” – patogene. Probioticele împiedică înmulțirea bacteriilor patogene la nivelul tubului digestiv. Multiplicarea necontrolată a bacteriilor „rele” poate conduce la apariția unor îmbolnăviri sau a unor tulburări de tranzit intestinal precum diareea sau constipația. În mod normal, când suntem sănătoși, flora intestinală se menține în echilibru. Există însă factori care pot cauza dezechilibre: administrarea de antibiotice, alimentația bogată în grăsimi și săracă în fibre, stresul cronic, bolile inflamatorii intestinale, deficiențe ale sistemului imunitar ș.a.
Echilibrul florei intestinale este un element esențial pentru sănătatea noastră, deoarece probioticele ajută la buna funcționare a digestiei și la sinteza vitaminelor. Tot probioticele secretă substanțe antimicrobiene, stimulează sistemul imunitar și ne protejează de anumite boli. Cele mai recente studii arată că probioticele joacă un rol protector contra bolilor inflamatorii cronice, cirozei hepatice și cancerului colorectal.

Beneficii pentru copii

Probioticele ocupă un loc important în cadrul afecțiunilor din sfera pediatriei. Ele sunt folosite pe scară largă atât pentru întărirea sistemului imunitar al copiilor, cât și pentru echilibrarea florei intestinale în cazul tratamentului cu antibiotice sau al infecțiilor digestive – ambele fiind probleme foarte frecvente la copii. Practic, în momentul de față, administrarea unui probiotic este obligatorie pentru prevenirea diareei asociate tratamentului cu antibiotice sau pentru tratarea diareei infecțioase la copii. Pe de altă parte, există studii care demonstrează că probioticele reduc frecvența și intensitatea reacțiilor alergice de tipul eczemei atopice la copii.

Beneficii pentru adulți

Întărirea sistemului imunitar reprezintă una dintre principalele indicații terapeutice ale probioticelor în cazul adulților. Mai exact, probioticele asigură efectul de barieră la nivelul florei intestinale, ceea ce conduce la stimularea imunității organismului. În plus, probioticele contribuie la reglarea tranzitului intestinal și sunt eficiente în caz de constipație, diaree, disconfort abdominal. Unele tulpini de probiotice și-au dovedit eficiența în controlul simptomelor asociate bolilor inflamatorii intestinale (sindromul colonului iritabil sau boala Crohn), altele sunt utile în combaterea intoleranțelor alimentare.

Ce probiotic alegem?

Fie că aveți nevoie de un probiotic pentru a trata o problemă medicală, fie că vreți să faceți o cură pentru stimularea imunității, este indicat să țineți seama de următoarele recomandări privind alegerea unui astfel de produs:

  1. cereți sfatul medicului sau farmacistului referitor la acțiunea tulpinilor aflate în compoziția produsului; astfel aveți garanția că acesta va acționa eficient;
  2. asigurați-vă de: calitatea produsului, metoda utilizată de producător pentru conservarea substanțelor probiotice, termenul de valabilitate;
  3. alegeți un produs care conține o cantitate suficient de mare de probiotice pentru a fi eficient;
  4. informați-vă asupra rezultatelor studiilor științifice realizate pe produs.

O formulă dovedită care ajută la restabilirea imunității organismului este alcătuită din:
– PROBIOTICE – sunt microorganisme vii, benefice, care au capacitatea de a menține și de a restabili echilibrul florei intestinale și de a susține sistemul imunitar;
PREBIOTICE –  sunt alte componente care ajută la restabilirea florei intestinate. Cele mai cunoscute prebiotice sunt fructooligozaharidele, care sunt substanțe folosite în colon pentru dezvoltarea unor bacterii benefice;
– VITAMINA C – este cea mai renumită substanță care contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel