Sari la conținut

Ce s-a întâmplat cu dr. Ciomu și cu pacientul mutilat de el. Chirurgul a ajuns să profeseze din nou

Dr. Ciomu a secționat din greșeală, în iulie 2004, penisul unui bărbat de 34 de ani. Victima a primit despăgubiri record și și-a refăcut viața. Chirurgul Naum Ciomu a ajuns, din nou, să ofere consultații, scrie fanatik.ro. 

Intrat într-o operație de extirpare a unui testicul, Ion J. (34 de ani în 2004) s-a trezit cu penisul secționat din greșeală de doctorul Naum Ciomu, renumit chirurg urolog. Manevra eronată, realizată la spitalul Theodor Burgele din Capitală, a șocat cadrele medicale specializate, devenind luni la rând subiectul numărul 1 al publicului larg.

În consecință, pe 31 iulie 2004, doctorului Naum Ciomu i-a fost retras dreptul de liberă practică, șapte luni mai târziu experții de la Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici” concluzionând că Naum Ciomu avea discernământ în momentul operației.

Naum Ciomu a susținut că a suferit un atac cerebral în timpul operației

În apărarea lui, chirurgul a susținut că eșecul operației a survenit ca urmare a faptului că a suferit în acele momente un atac cerebral. Ciomu a declarat că are acte care să dovedească acest lucru, intenționând, la acea vreme, să-și caute dreptatea chiar la CEDO.

Ciomu s-a confesat atunci presei, căutând scuzele de rigoare. ”Am făcut mişcări aberante, ilogice, iar cel cu care am intrat în operaţie era un papagal, un rezident care nici nu citise operaţia. Mi-am revenit repede şi tot eu m-am ocupat de pacient, deşi acolo eram doi bolnavi”, declara medicul.

În 2015, victima doctorului Ciomu a intrat pe mâna chirurgului Ioan Lascăr, care i-a refăcut penisul. În ciuda declarațiilor optimiste ale lui Ioan Lascăr, care susținea după operație că ”pacientul are viață sexuală și sensibilitate erogenă”, lucrurile nu au stat chiar așa.

Despăgubiri de jumătate de milion de euro pentru victima lui Ciomu

Victima lui Naum Ciomu a primit pe post de despăgubiri suma uriașă de 500.000 de euro, o parte din bani fiind direcționați spre tratamentele medicale absolut necesare. Apoi, bărbatul și-a achiziționat o casă impunătoare, lângă București, în care s-a mutat cu soția și cu fata lor.

La 16 ani de la nefericitul eveniment, victima, Ion Jiga, acum ajuns la 46 de ani, și-a refăcut viața. A suferit o operație de reconstrucție și, aparent, și-ar fi reluat și viața sexuală.

După o relație tumultoasă, victima lui Ciomu s-a despărțit de soție, apoi cei doi s-au reîmpăcat, după câțiva ani, pentru ca acum doi ani să se separe definitiv în acte. Cecilia, fosta parteneră a victimei lui Naum Ciomu, a vorbit despre motivele separării de partenerul ei.

”Am ieșit dintr-o relație toxică, atât din partea partenerului, cât și a mea. Acum am aflat că am manipulat. M-am curățat de tot ce a fost negativ în viața mea. Nu știam că atât de multe lucruri am de vindecat. Sunt lucuri acumulate în atâția ani. Acum sunt cu totul alta, știu ce vreau să fac cu viața mea”, a povestit femeia la absolvirea unui curs de coaching.

Naum Ciomu și-a revenit, până la urmă, continuând să predea ani buni la catedra Facultății de Medicină din București, dar și să ofere consultații. Mai mult, celebrul chirurg a câștigat într-un proces complicat și frumoasa sumă de 150.000 de euro, pe post de despăgubiri de la Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților.

Naum Ciomu are doi băieți, Andrei și Filip, devenind în premieră bunic acum 5 ani. Andrei este antreprenor, în timp ce Filip s-a înscris în circuitul artelor marțiale mixte (MMA).

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel