Ce să mănânci la micul dejun ca să scazi nivelul colesterolului? Alimente care topesc grăsimile

Deşi iniţial este asimptomatic, creșterea excesivă şi timp mai îndelungat a nivelului de colesterol din sânge și din vasele de sânge poate provoca complicaţii medicale potenţial periculoase pentru persoana respectivă.

De aceea, medicii atrag atenţia că în special „colesterolul rău” (LDL) se acumulează în arterele care alimentează cu sânge mușchiul cardiac, ducând la perturbări serioase ale activităţii cardiovasculare. Potrivit statisticilor, colesterolul crescut este asociat cu un risc de 68% de deces prematur.

Ateroscleroza, insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, infarctul sau accidentul vascular cerebral – sunt cele mai grave complicaţii la care poate duce în timp colesterolul crescut.

Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a realizat o listă cu alimentele care ajută la ţinerea sub control a colesterolului rău (LDL) şi recomandă ca cel puţin un produs să fie consumat la micul dejun.

Alimente de consumat la micul dejun

În primul rând, medicii recomandă consumul de pâine integrală. Potrivit experţilor, în caztul persoanelor cu colesterol crescut, acest tip de pâine este de preferat datorită conţinutului mare de fibre, care absoarbe grăsimile din intestine, excretate ulterior prin fecale.

De aceea, pentru a reduce activ nivelul de colesterol rău, este necesat consumul zilnic a 5-10 grame de fibre solubile. De asemenea, medicii recomandă orzul şi ovăzul, care au o eficienţă sporită pentru dizolvarea din tractul digestiv a colesterolului cu densitate scăzută.

Experții de la Clinica Mayo avertizează că pot apărea unele modificări periculoase la nivelul inimii în legătură cu creșterea nivelului de colesterol în sânge.

Nivelul ridicat de colesterol afectează viaţa de zi cu zi, un semnal de alarmă fiind oboseala care apare rapid în timpul activităților zilnice. În plus, alte simptome alarmante sunt:

  • durerile în piept
  • greața
  • lipsa de aer
  • dureri în gât, maxilar, abdomenul superior
  • dureri de spate
  • amorțeală sau răceală la nivelul extremităților.

Valorile de colesterol în sânge

Cele patru valori se măsoară în miligrame pe decilitru și se încadrează în următorii parametri:

  • Colesterol total – valori bune: < 200 mg/dl, valori la limită: 200 – 239 mg/dl, peste limita normală: > 240 mg/dl;
  • LDL: valori bune: < 100 mg/dl, valori la limită: 120 – 159 mg/dl, peste limita normală: > 160 mg/dl;
  • HDL: valori bune: > 60 mg/dl, valori la limită: 40-50 mg/dl, peste limita optimă: < 40-50 mg/dl;
  • Trigliceridele: valori bune: < 149 mg/dl, valori la limită: 150 – 199 mg/dl, peste limita optimă > 200 mg/dl.

Recent Posts

Adolescenții care vapează ar putea fi expuși la metale toxice. Aromele dulci prezintă riscuri suplimentare

Adolescenții care vapează ar putea fi expuși la metale toxice. Aromele dulci prezintă riscuri suplimentare!…

26 de minute ago

Horoscop 2 mai 2024: Schimbări. Berbec, urmărește cu atenție pașii pe care îi faci

Horoscop 2 mai 2024: Schimbări. Nativii horoscopului au parte de schimbări radicale în viața lor în…

56 de minute ago

Avertizare meteorologică: Ploile și vijeliile se extind înainte de Sărbătorile Pascale! Care sunt zonele afectate

Avertizare ANM: Ploile și vijeliile se extind înainte de Paște! Care sunt zonele cele mai…

o oră ago

Cel mai bun fruct pentru digestie. Conține multe fibre și este accesibil la preț

Cel mai bun fruct pentru digestie. Digestia este procesul prin care alimentele sunt descompuse chimic…

2 ore ago

Cozonac moale și pufos. Două secrete pe care fiecare gospodină ar trebui să le cunoască

Pe 5 mai, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele 2024. Toată lumea știe că Paștele nu este…

2 ore ago

Comisia Europeană: Ancheta împotriva Facebook și Instagram. Ce obligații au încălcat

Comisia Europeană: Anchetă deschisă de Comisia Europeana împotriva reţelelor sociale Facebook şi Instagram, ale grupului…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului