Sari la conținut

Ce se ascunde sub halatul alb? CTP dă de pământ cu cei care fac scut în jurul doctoriţelor de la Spitalul Sf Pantelimon

Spital
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îi acuză pe unii reprezentanţi ai lumii medicale că vor să blocheze ancheta de la Spitalul Sf. Pantelimon privind morțile suspecte și spune că atitudinea lor dă serios de bănuit.

Ce se ascunde sub halatul alb?

„Ce mi se pare la fel de înspăimântător ca posibila vinovăție ucigașă cu premeditare a doctorițelor de la spitalul Sf. Pantelimon este poziția Colegiului Medicilor și a organizației medicilor ATI de a împiedica cercetarea zișilor medici de către procurori.

Când e vorba de morți în condiții cât se poate de dubioase, văd că doctorii vor să fie investigați și judecați tot de doctori, căci procurorii nu se pricep la medicină. Așa cum parlamentarii au fost făcuți scăpați din anchetele DNA de colegii lor, tot parlamentari, prin vot. Sau, așa cum, în Evul Mediu, oamenii Bisericii nu puteau fi judecați decât de Biserică…

În cursul investigațiilor, oamenii legii pot să apeleze, după caz, la organe de expertiză autorizate în domeniul în care are loc ancheta. La fel, și cei acuzați. Dar când e vorba de vieți omenești, cum să împiedici intervenția Poliției și Procuraturii? Adică, dacă un inginer face o manevră care aruncă în aer o instalație petrolieră, cu morți și răniți, să fie judecat de Asociația Inginerilor Petroliști?

Nu-mi pot reprima gândul că o astfel de atitudine a breslei doctorilor presupune că au niște cadavre ascunse prin dulapuri… Și nu numai eu”, scrie CTP pe Facebook.

Cristian Tudor Popescu
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Mai mulți medici ironizează procurorii care anchetează cazul

Vicepreşedintele Asociaţiei medicilor ATI din România, doctorul Dorel Săndesc, care ocupă şi funcţia de manager al Spitalului Judeţean Timişoara, a afirmat că ”trei doamne” care sunt anchetate, sunt expuse public şi executate, înaintea unei hotărâri judecătoreşti, referindu-se la scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon. El a arătat că, în Codul Penal, este precizat că orice persoană este considerată nevinovată, până la stabilirea vinovăţiei. De asemenea, medicul explică faptul că prelungirea tratamentului cu doze mari de noradrenalină duce la necrozarea ţesuturilor.

”Codul Penal Art.4 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului respectaţi. Până la judecată suntem nevinovaţi!
Art 4, 1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă

Acest principiu are o vocaţie universală, fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului, acesta apare în Declaraţia de independenţă americană din 1776, în Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 1789 şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948.

Obiectul său principal este acela de a asigura protejarea individului împotriva oricărui arbitrar prin garantarea libertăţii individuale, stimularea căutării adevărului în activitatea judiciară şi evitarea riscurilor care înrădăcinează cu uşurinţă credinţa că cel împotriva căruia se exercită o acţiune penală este vinovat (N. Volonciu, Tratat de procedură penală, vol. I, op. cit., 1998, p. 121; M.J. Essaid, La presomption d’innocence, op. cit., p. 88)”, a scris, joi, Dorel Săndesc pe pagina sa de Facebook.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel