Sari la conținut

Ce se întâmplă când un adult face varicelă? Poate duce la pierderea definitivă a vederii

Varicela (vărsatul de vânt), cea mai contagioasă boală a copilăriei este mai periculoasă în cazul adulților.

Varicela este o afecțiune cauzată de un virus herpetic, care acționează în special când imunitatea organismului este scăzută. Cei mai predispuși la îmbolnăviri sunt copiii între 5 și 9 ani, dar nu sunt feriți nici adulții care nu au făcut boala în copilărie sau nu s-au vaccinat. În cazul lor, varicela se manifestă mai violent și pot apărea complicații.

Cum se manifestă complicațiile

De obicei, o persoană care a avut vărsat de vânt capătă imunitate pe viață. La adulții care se îmbolnăvesc există cazuri în care virusul rămâne în organism în stare latentă, cauzând la maturitate diverse erupții ale pielii, cum este și zona zoster. ”Această afecțiune este mult mai supărătoare decât varicela, deoarece debutează cu dureri foarte mari, arsuri și usturimi puternice”, completează dr. Cristina Popescu, dermatolog. Erupțiile pot apărea oriunde pe corp, cele mai periculoase fiind cazurile în care se manifestă în regiunea ochilor. ”Dacă afecțiunea nu este tratată cu atenție, erupțiile pot persista”, avertizează dr. Popescu. Mai mult, spun specialiștii, se poate ajunge la pierderea definitivă a vederii. Printre factorii care determină apariția bolii se numără și rezistența scăzută la stres, stările prelungite de oboseală și predispozițiile genetice.

Alte complicaţii întâlnite în caz de varicelă la adulţi:
– pneumonie;
– infecţii la nivelul oaselor;
– infecţii ale articulaţiilor;
– encefalită;
– sindromul de șoc toxic;
– sângerări.

Primele semne ale varicelei sunt stările febrile, indispoziția, durerile abdominale și senzațiile de greață. Apoi apar erupțiile. Acestea trebuie îngrijite cu produse pentru calmarea durerilor și a mâncărimilor. Este important ca micuții să aibă în permanență unghiile tăiate și mâinile curate, astfel încât să fie feriți de suprainfecții. Medicii pediatri spun că este greșită concepția potrivit căreia micuții se vindecă mai repede dacă sunt feriți de îmbăierile zilnice.

Cum se tratează varicela la adulţi?

Varicela nu trebuie lăsată netratată nici în cazul adulților. Dacă observi că suferi de simptomele de mai sus, consultă cât mai repede un specialist. Acesta îţi va prescrie antihistaminice pentru a preveni mâncărimea provocată de erupţiile cutanate. De asemenea, îţi va recomanda antivirale (aciclovir, valaciclovir şi famciclovir) şi medicamente pentru scăderea febrei. În această perioadă trebuie să eviţi să ieşi afară din casă, să te scarpini, să consumi alimente grase, condimente în exces, produse afumate şi prăjeli. De asemenea, nu administra antibiotice fără indicaţii medicale şi hidratează-te corespunzător.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel