Sari la conținut

Ce se întâmplă cu angajații restaurantelor care au refuzat să se vaccineze? Vor mai fi sau nu primiți la muncă?

Începând de astăzi, potrivit noilor măsuri de restricție implementate de Guvern, persoanele nevaccinate nu mai au voie să intre în restaurante, pentru că testul nu mai contează.

Dar ce se întâmplă în acest caz cu angajații restaurantelor care nu doresc să se vaccineze? Ne explică pe larg situația acestora, Corina Macri, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii.

„Într-adevăr, au fost confuzii. Din păcate trăim în România și suntem într-o țară a confuziilor și a bâlbâielilor. Dacă primul proiect îi includea pe participanții la aceste activități și se presupunea că va fi obligtoriu și pentru angajații noștri, acum, ordonanța care a intrat ieri clarifică lucrurile foarte bine și obligativitatea este numai pentru publicul care dorește să beneficieze de serviciile din industria ospitalității.

Deci, nicidecum obligativitatea angajaţilor noştri, pentru că noi nu avem pârghilile legale să obligăm angajaţii şi am fi unicii din economie. Înţelegem dacă autorităţile ar decide acest lucru, să se aplice la nivel naţional, nu numai asupra industriei noastre, care şi aşa a fost hărţuită. Nu avem oameni, deci este imposibil ca noi să le impunem angajaţilor noştri, să decidă cum vor să trăiască mai departe.

Aproximativ 70% dintre angajaţii din HORECA sunt vaccinaţi

Este un nivel foarte bun în industria noastră. Majoritatea au înţeles şi mulţi vor să se şi protejeze, pentru că nu am ştiut cum sunt oaspeţii noştri. Sunt câteva persoane care şi-au exprimat acest refuz şi doresc să se testeze. Am acceptat varianta cu testarea pentru siguranţa noastră. Noi nu avem nicio pârghie de a decide aceste restrcţii, discriminări. Angajaţii nevaccinaţi sunt testaţi, poartă măşti.

Pentru oaspeţi testele nu mai contează, dar pentru angajaţi da. Noi le cerem să fie testaţi ca să avem şi noi siguranţă. Cu cele rapide se testează la două zile, cu cele PCR la trei zile.Şi le plătesc ei”, a precizat Corina Macri,

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: