Sari la conținut

Ce se întâmplă dacă mănânci fructe seara înainte de culcare?

Supoziţiile potrivit cărora mâncatul de fructe înainte de culcare ajută la curăţarea dinţilor peste noapte, dar şi cele potrivit cărora toate tipurile de apă de gură au acelaşi efect se numără printre miturile privind igiena orală, potrivit experţilor.

Una dintre supoziţiile greşite des întâlnite este aceea că mâncatul de fructe înainte de culcare este suficient pentru curăţarea dinţilor şi nu ar mai fi nevoie de spălarea danturii cu periuţa şi pasta dinţi. Ideea este cât se poate de greşită, susţin experţii. Fructele conţin mult zahăr care nu este deloc benefic pentru dinţi, dimpotrivă, creşte aciditatea din cavitatea bucală şi crează un mediu propice dezvoltării excesive a bacteriilor. În plus, din cauza faptului că în timpul nopţii glandele salivare secretă mai puţină salivă, dinţii sunt expuşi unui nivel de aciditate mai mare pe timpul nopţii, care în mod obişnuit ar fi mai diluat de prezenţa salivei.

O altă supoziţie periculoasă este aceea că nu există niciun pericol în a folosi aceeaşi periuţă de dinţi cu o altă persoană, lucru foarte periculos, pentru că acest instrument este purtător de bacterii, care se pot răspândi astfel de la o persoană la alta, iar unele dintre aceste microorganisme pot fi foarte periculoase.

Toate tipurile de apă de gură au acelaşi efect. Această afirmaţie este falsă. Ca şi în cazul pastei de dinţi, fiecare apă de gură are ingrediente diferite, unele nefiind potrivite pentru toţi utilizatorii. Persoanele care suferă de sindromul gurii uscate, care au ulceraţii bucale trebuie să evite apa de gură care conţine alcool.

De asemenea, apa de gură nu înlocuieşte utilizarea aţei dentare sau a periuţelor pentru spaţiile interdentare.

Apăsarea puternică asupra periuţei în timpul spălatului pe dinţi nu ajută la o mai bună curaţare a danturii. Modul corect de spălare pe dinţi este folosirea unei periuţe moi spre medie, timp de minimum două minute, cu mişcări circulare pe fiecare dinte, folosind o pastă de dinţi cu fluor şi aţă dentră sau periuţe interdentare pentru curăţarea spaţiilor inaccesibile periuţei de dinţi. Medicii recomandă spălatul pe dinţi după fiecare masă.

„Găsirea unei soluţii pentru a avea o dantură şi gingii sănătoase suferă din cauza informaţiilor neclare şi uneori false oferite prin intermediul miturilor, preconcepţiilor şi mesajelor publicitare, ca în cazul tuturor aspectelor legate de sănătatea noastră. Diferenţierea dintre mit şi adevăr poate fi dificilă, iar obiceiurile privind igiena orală, deprinse în timpul copilăriei, pot fi greu de schimbat. Ideea general valabilă este ca fiecare persoană să se spele de minimum două ori pe zi folosind o periuţă şi pastă de dinţi, timp de două minute de fiecare dată, iar adulţii trebuie să mai folosească cel puţin o dată pe zi aţa dentară sau periuţe interdentare. Utilizarea doar a apei de gură şi a unei periuţe nu va curăţa placa depusă pe dinţi şi nici spaţiile interdentare”, a declarat Elaine Tilling, specialist în igienă dentară.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel