Sari la conținut

Ce se întâmplă, de fapt, dacă nu mai mănânci nimic seara?

Cei care-și doresc să ardă mai multe grăsimi ar putea să obțină rezultatele dorite renunțând la masă de seară, indică un nou studiu publicat de Live Science, care însă nu a constatat o diferență de greutate între grupurile folosite pentru a dezvolta teoria.

Un studiu a stabilit că participanții care și-au consumat toate caloriile într-un interval de șase ore, între 08.00 dimineața și 14.00, au ars cu 6% mai multă grăsime și au avut niveluri ale foamei mai stabile decât atunci când au consumat aceeași cantitate de calorii într-un interval de 12 ore, între 08.00 și 20.00.

„Într-un fel are sens”, a declarat Courtney Peterson, principalul autor al studiului și profesor asistent în departamentul de științe ale nutriției din cadrul Universității Alabama din Birmingham. „Capacitatea corpului de a arde grăsime înregistrează un vârf după 12 până la 14 ore de post”, a adăugat ea.

Până la 12 ore după începutul unei perioade de postire, corpul arde încă glicogen, o moleculă care stochează glucoza. După 12 ore, corpul începe să ardă depozitele de grăsime, potrivit lui Peterson.

Totuși, Peterson a avertizat că arderea a 6% mai multă grăsime corporală nu a corespuns criteriilor cercetătorilor pentru atestarea unei diferențe semnificative între cele două grupuri studiate. Asta înseamnă că diferența poate fi cauzată de șansă și că rezultatele nu sunt „semnificative din punct vedere statistic”. În același timp, asta poate însemna și faptul că studiul a fost prea mic ca amploare pentru a arăta o diferență semnificativă între grupuri, a spus Courtney Peterson. Astfel, un studiu mai amplu va fi necesar pentru a confirma concluziile preliminare, a adăugat ea.

Dr. Alexandra Johnstone, cercetător senior la Institutul Rowett pentru nutriție și sănătate din cadrul Universității din Aberdeen (Scoția), care nu a fost implicată în studiu, a observat că diferențele în arderea grăsimilor observate în studiu se datorează cel mai probabil faptului că oamenii din grupul care a postit nu a mâncat nimic seara și noaptea, o perioadă de 18 ore în total. Dar, a spus ea, asta nu înseamnă automat că eventualul consum de carbohidrați după o anumită oră duce la creșterea producției de grăsime.

În cadrul acestui studiu, care a fost prezentat la Adunarea anuală a Societății pentru combaterea obezității, 11 persoane supraponderale cu vârsta între 20 și 45 de ani au participat la două faze de o săptămână ale experimentului. În prima dintre aceste faze, participanții au început în ziua a patra a săptămânii să consume toate caloriile în intervalul 08-14.00. În cea de a doua fază, de control, tot în ziua a patra, ei au consumat toate caloriile între 08.00 și 20.00. Fiecare participant a luat parte la ambele faze ale studiului.

Deși în urma studiului nu s-a descoperit o diferență de greutate a participanților în urma analizării rezultatelor celor două faze ale experimentului, Peterson a spus că a existat un interval de aproape 13 ore, în principal noaptea, când nivelurile de ardere a grăsimilor erau ridicate la participanții care și-au consumat caloriile într-un interval de șase ore.

Pe lângă arderea grăsimilor, studiul a mai stabilit și că nivelul foamei era mai stabil la participanții care și-au consumat caloriile într-un interval de șase ore. Cercetătorii au folosită o scară arbitrară de 100 de puncte și le-au cerut participanților să acorde o notă pentru gradul de foame pe care îl resimt. Rezultatele au arătat că deși nivelurile medii de foame erau la fel pentru ambele grupuri, participanții care serveau toate mesele în șase ore aveau niveluri ale foamei care oscilau cu 12 puncte mai puțin decât cele ale persoanelor care mâncau inclusiv seara.

Acest lucru s-ar putea explica prin faptul că aceia care au trebuit să aștepte până mai târziu pentru a servi ultima masă aveau încă de consumat o treime dintre calorii, a spus Peterson. „Asta s-ar putea să predispună la un exces alimentar sau la mâncat nesănătos, spre deosebire de situația în care știi că ai consumat toate alimentele pentru ziua respectivă”, a spus Peterson.

Courtney Peterson le recomandă persoanelor care își propun să adopte o astfel de metodă să înceapă cu un interval de nouă ore pentru consumul tuturor alimentelor, pe care s-o reducă treptat la opt, șapte și în final la șase ore.

Totuși, ea avertizează că o astfel de postire ar trebui evitată de copii și de femeile însărcinate. Motivul este că această postire încetinește ritmul de diviziune celulară, ceea ce ar putea afecta copiii în creștere sau fetușii. Ea a mai subliniat și faptul că oricine suferă de o boală cronică majoră ar trebui să-și consulte medicul înainte de a adopta un astfel de regim. De asemenea, cercetătorii nu știu dacă acest regim ajută la pierderea în greutate pe termen lung.

Cercetătoarea a mai menționat nu doar că speră să repete studiul pe un eșantion mai mare de participanți ci și să efectueze teste pentru a stabili dacă lumina zilei afectează nivelul de ardere a grăsimilor. De exemplu, ea ar putea face o comparație între cei care au servit toate mesele într-un interval de șase ore dimineața și cei care au consumat toate caloriile într-un interval de șase ore seara.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel