duminică, aprilie 5, 2026
9.9 C
București

Ce semnificații are luna NOIEMBRIE? Cele mai importante tradiții ale lui Brumar

Noiembrie sau Brumar ne face trecerea mai lină la iarnă. Așa cum ne sugerează și numele, se așterne bruma, iar tradițiile ultimei luni de toamnă sunt importante.

Ne mai desparte o lună de decembrie, luna în care creștinii sărbătoresc Crăciunul, nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Dar cum toate se fac la timpul lor, pentru orice este nevoie de pregătire. Și sănătatea trebuie susținută, având grijă să ne întărim sistemul imunitar atât al nostru, cât și al copiilor.

Citeste si…

Copiii nu trebuie cocoloșiți, ne spun toți pediatrii. Copiii trebuie adaptați mediului în care trăiesc. Nu îmbrăcați excesiv, ci doar în acord cu vremea de afară. Și la temperaturi scăzute, imunitatea lor se va forma. Cumva, postul Crăciunului ne poate ajuta în acest sens, de stimulare a imunității. Putem apela la nuci, fructe, legume și murături făcute în casă, cunoscute pentru calitățile lor probiotice.

Lui noiembrie i se mai spune Promorar sau Brumar, deoarece acum începe bruma sau promoroaca să se instaleze și să dea semne că iarna e aproape. Luna noiembrie e dedicată pomenirii celor trecuți în neființă, postului, rugăciunii, dar și ultimelor pregătiri înaintea sezonului geros.

De Ziua Morților, se dă de pomană

Citeste si…

A doua zi de Brumar este dedicată pomenirii tuturor credincioșilor răposați în tradiția catolică, obicei preluat de creștinii transilvăneni sub numele de Iluminația sau Luminația. Cimitirele sunt curățate și îmbracă „straie” de sărbătoare, adică jerbe, flori, crenguţe de brad, în amintirea celor plecaţi pentru totdeauna. Se ţin slujbe de pomenire, se fac praznice şi se împart pomeni pentru sufletele adormite. Cimitirele se luminează, mai ceva ca în noaptea Învierii, de la flăcările candelelor şi lumânărilor aprinse în dreptul fiecărui mormânt, chiar şi la cele părăginite, uitate sau ignorate de urmaşi. Pe 2 noiembrie, se celebrează și în tradiția ortodoxă Moșii de toamnă.

În Brumar, veghează la binele nostru

Ortodocși și greco-catolici laolaltă îi celebrează, pe 8 noiembrie, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, căpeteniile cetelor de îngeri. Ei au grijă de binele familiilor creștine și îi ajută pe cei ce nu pot avea copii. Pe 11 noiembrie, mii de pelerini își îndreaptă pașii către bisericile în care sălășluiesc moaștele sfinte, căci rugile nu rămân fără răspuns la Sfântul Mare Mucenic Mina. Pe 15 ale lunii începe Postul Crăciunului, zi în care este pomenit și Sfântul Apostol Filip. Ține această sărbătoare și dacă vrei să fii plăcută, sănătoasă, să capeți darul de a vorbi frumos și ca să nu suferi de friguri. Pe 21, este prăznuită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, adică Ovidenia. Urmează pomenirea Sfintei Ecaterina, pe 25, și marea sărbătoare a Sfântului Andrei, care încheie luna lui Brumar cu previziuni legate de ursită, pentru cei singuri.

Irina Lungu
Irina Lungu
Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Moșii de Iarnă: Ce NU ai voie să dai de pomană! Tradiția spune că aduce ghinion

Moșii de Iarnă, cunoscuți în popor drept Sâmbăta Morților,...

Citește și