marți, martie 24, 2026
13.8 C
București

Ce trebuie să mănânce adolescentele de două ori pe săptămână ca să îşi scadă cu 39% riscul de cancer mamar

Fetele cu vârste între nouă şi 15 ani care mănâncă de două ori pe săptămână anumite alimente, sunt mai puţin predispuse să dezvolte cancer de sân până la vârsta de 30 de ani.

Cercetătorii de la Universităţile Washington School of Medicine şi Harvard School au descoperit că adolescentele care mănâncă unt de arahide regulat îşi reduc cu 39% riscul de cancer mamar.

Oamenii de ştiinţă au analizat informaţii de la 9.039 de fete cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, în perioadele1996-2001 şi 2005-2010.

Citeste si…

Rezultatele au scos la iveală că participantele care au mâncat unt de arahide sau nuci de două ori pe săptămână au un risc de cancer mamar cu 39% mai mic decât cele nu au consumat deloc alimentele menţionate. De asemenea, studiul sugerează că fasolea, mazărea, soia şi porumbul ajută la prevenirea tumorilor de la nivelul sânilor.

Alte cercetări realizate la Institutul de Cercetare a Cancerului din Shanghai au demonstrat că untul de arhide şi alte alimente bogate în vitamina E reduc şi riscul dezvoltării cancerului de ficat.

S-a descoperit, de asemenea că alimentele bogate în vitamina E, precum untul de arahide, protejează împotriva bolilor de inimă şi a afecţiunilor oculare care apar la bătrâneţe.

Citeste si…

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Simptome banale neobișnuite care pot anunța cancerul pancreatic. Ar trebui să consulți urgent un medic dacă…

Simptome banale neobișnuite care pot anunța cancerul pancreatic. Ar...

Situații în care concedierea gravidelor și a mamelor este ilegală

Concedierea gravidelor și a mamelor este strict reglementată în...

Pensionarii care pierd 2.800 de lei lunar dacă nu depun acest document până săptămâna viitoare!

Este stare de alertă pentru mii de pensionari români!...

Internări fictive la Turnu Măgurele. Măsurile anunțate de ministrul Sănătății și președintele CNAS

Internări fictive la Turnu Măgurele. Mai mulți angajați ai...

Ilie Bolojan anunță interzicerea pensionării anticipate și noi reguli pentru cumulul cu salariul

Sistemul public de pensii din România se află într-un...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Iaurtul care ajută la scăderea colesterolului ridicat, potrivit studiilor

Nivelul ridicat de colesterol reprezintă unul dintre principalii factori...

Citește și