Sari la conținut

Ce trebuie să știi despre inseminarea intrauterină, unul dintre primele protocoale de tratament pentru cuplurile care au dificultăți în a obține o sarcină

Inseminarea intrauterină. O întrebare pe care specialiștii în infertilitate o primesc destul de des este câte inseminări intrauterine pot fi încercate înainte de a trece la un alt tip de tratament, mai agresiv, dacă inseminările nu au avut rezultatul așteptat.

Pe lângă faptul că este solicitant din punct de vedere emoțional, tratamentul pentru fertilitate poate fi costisitor și consumator de timp. Uneori este nevoie de mai mult de un ciclu al unui tratament pentru a atinge obiectivul final al unei sarcini. O inseminare intrauterină este, de obicei, unul dintre primele protocoale de tratament pentru cuplurile care au dificultăți în a obține o sarcină.

Până la 60% șanse de a avea un copil după ce încerci de trei ori

”În timpul acesteia, sperma partenerului, pregătită în laborator, este plasată direct în uter, pentru a se ocoli unul dintre cele mai mari obstacole pentru spermatozoizi: colul uterin. Această procedură este cel mai frecvent efectuată atunci când există probleme de infertilitate masculină legată de spermatozoizi (un număr prea mic sau o motilitate redusă), o incompatibilitate între spermatozoizi și mucusul cervical, precum și în cazul infertilității inexplicabile,” explică dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Fiecare ciclu al unei inseminări are o rată de succes în medie de aproximativ 10-20% pentru femeile sub 35 de ani, potrivit ginecologului. Șansele de a concepe cu succes cresc odată cu numărul de încercări. Prin urmare, ai aproximativ 30-60% șanse de a avea un copil după ce încerci de trei ori. Atunci când inseminarea este cuplată cu un ciclu de tratament de inducere a ovulației, ratele de sarcină pot fi de două ori mai mari.

”Când ar trebui să renunți și să treci la alt tratament dacă nu apare o sarcină după mai multe inseminări? Aceasta este o întrebare cu care se confruntă multe cupluri atunci când încearcă să obțina o sarcină folosind acest tratament de fertilitate. Ei bine, trebuie să știi că, probabil, va trebui să treci prin mai multe încercări ale oricărui tratament înainte de a reuși să rămâi însărcinată. Deși unele femei pot fi norocoase și vor putea concepe din prima încercare, pentru altele sarcina va apărea doar după ce vor încerca de mai multe ori,” precizează dr. Vythoulkas.

Verificarea rezervei ovariene, primul pas

Pentru femeile cu vârsta sub 35 de ani se recomandă efectuarea a trei inseminări înainte de a lua în considerare fertilizarea in vitro (FIV), dar această recomandare poate ajunge până la șase inseminări.

Specialistul în infertilitate mai menționează că, pentru femeile cu vârste peste 35 de ani, numărul de inseminări va fi probabil mai mic, având în vedere că vârsta are un impact major asupra fertilității. Verificarea nivelului rezervei ovariene, care scade odată cu vârsta, este obligatorie înainte de a incepe orice tratament de fertilitate.

”Oricum, numărul de inseminari pe care le poți face înainte de a apela la FIV este bine să fie discutat cu medicul, pentru că trebuie avut în vedere diagnosticul tău de infertilitate, cauzele acesteia, dar și unii factori individuali. Și sunt de luat în seamă nu doar cei financiari, ci și timpul pe care îl mai ai la dispoziție, pentru că este crucial. Și mă refer aici la diminuarea rezervei ovariene. De asemenea, în decizia personală cântăresc și limitele fizice și emoționale pe care le ai,” conchide ginecologul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel