Categories: Stil de viaţă

Cea mai bună rețetă să previi îmbătrânirea creierului

Exercițiile fizice efectuate în mod regulat pot contribui la reducerea deteriorării creierului odată cu înaintarea în vârstă, informează Xinhua citând rezultatele unui studiu de referință realizat în Australia.

Cercetarea, publicată marți de Institutul Național pentru Medicină Complementară din Australia (NICM) al Universității de Vest din Sydney, a demonstrat că exercițiile fizice de tip aerob pot îmbunătăți în mod semnificativ sănătatea regiunii stângi a hipocampului.

Hipocampul este zona din creier responsabilă de consolidarea informației din memorie de scurtă durată în memorie de lungă durată.

În mod obișnuit, volumul creierului descrește cu aproximativ 5% la fiecare deceniu începând de la 40 de ani.

Cu toate că oamenii de știință nu au putut dovedi faptul că exercițiile fizice măresc volumul creierului, aceștia au descoperit că sănătatea emisferei stângi este îmbunătățită prin astfel de activități efectuate în mod regulat.

”În timpul activității fizice este produsă o substanță numită factor neurotrofic derivat din creier (BDNF), ce poate contribui la prevenirea declinului asociat înaintării în vârstă prin reducerea deteriorării creierului”, a explicat prin intermediul unui comunicat de presă Joseph Firth, unul dintre autorii principali ai studiului.

”Informațiile noastre au arătat că mai degrabă decât creșterea dimensiunii hipocampului, principalele ‘beneficii pentru creier’ se datorează faptului că exercițiile aerobe încetinesc scăderea volumului creierului. Cu alte cuvinte, exercițiile fizice pot fi considerate un program de întreținere pentru creier”, a adăugat acesta.

În colaborare cu Universitatea din Manchester din Marea Britanie, echipa lui Firth a examinat rezultatele a 14 studii clinice care au analizat efectele programelor de exerciții fizice asupra volumului creierului.

Creierele studiate aparțineau unor participanți între 24 și 76 de ani, vârsta medie fiind de 66 de ani.

Studiile clinice au inclus 737 de scanări tomografice ale creierelor unei varietăți de persoane, sănătoase, cu boli mintale și cu dizabilități cognitive precum boala Alzheimer, precizează sursa citată.

Recent Posts

Mâncare de post: Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci

Mâncare de post. Rețeta pentru ciorba falsă de burtă cu ciuperci pleurotus este recomandată persoanelor…

10 minute ago

Nereguli la produsele lactate. Ce au găsit inspectorii ANSVSA

Nereguli la produsele lactate consytatate după un control efectuat de ANSVSA. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară…

40 de minute ago

4 zodii instabile emoțional. Își schimbă starea de spirit într-o singură clipă

V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni par mai instabili emoțional decât alții? Potrivit astrologiei,…

o oră ago

Ceaiul care topește grăsimea de pe burtă. Lidia Fecioru: Vindecă tot ce înseamnă infecțiile cu echinococi, stafilococi, gonococi

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru ne dezvăluie un remediu miraculos care ne ajută să ardem grăsimile și…

2 ore ago

În ce zile NU se spală în Săptămâna Mare! E mare PĂCAT

În unele zile din Săptămâna Patimilor, e păcat să te apuci să speli rufe sau…

2 ore ago

Zodia lovită de un val de prosperitate. Are șansa să câștige o mulțime de BANI

Camelia Pătrășcanu prevestește prosperitate pentru o zodie. Totodată, și alți nativi se vor bucura de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian