Sari la conținut

Rina, cea mai populară dietă printre românce. A transformat sute de femei

Probabil cea mai populară dietă printre femeile din România, Rina are milioane de adepți în toată lumea. Rina este mai degrabă un regim de viață sănătos, care respectă principii clare și aducătoare de multe kilograme în minus.

Dieta are 2 faze, Rina 1 și Rina 2. În prima fază, de trei luni, se realizează slăbirea. Următoarele trei luni sunt dedicate menținerii. În jumătate de an, un om motivat și ambițios își poate transforma viața total. Pe cântar va avea cel puțin 10 kilograme în minus.

Se slăbește frumos și ușor. Ai voie să mănânci aproape orice, dar organizat. În primele trei luni de Rina, se mănâncă PACV. Ce înseamnă asta?

Proteine, Amidon, Carbohidrați și Vitamine. Ordinea nu se schimbă niciodată, iar dacă cineva trișează, își asumă și continuă cu ziua corectă.

Micul dejun rămâne același pe parcursul întregii diete. Este vorba de fructe, orice fel de fructe. Plus semințe, nuci, caju sau migdale. Se bea minim doi litri de apă pe zi și ideal este să începi ziua cu un pahar cu apă călduță în care ai stors o lămâie și ai adăugat o linguriță de miere.

La proteine nu se combină cărnurile. Îți alegi o proteină, fie carne, ouă, brânză sau lactate. Nici tipurile de carne nu se combină. Poți alege orice fel de carne pe care să îl consumi la ziua respectivă. Nu se mănâncă prăjit, dar este permisă o lingură de ulei, unt sau smântână. Legumele sunt la discreție, poți mânca nelimitat.

Seara porția de la prânz se va înjumătăți, respectând selecția zilei. Carne (și tipul ales), ouă, brânză sau lapte (iaurt).

La ziua de amidon, poți alege din cartofi, fasole, mazăre, orez și salate din belșug. Rămâne valabilă regula unei singure linguri de grăsime, iar cina tot pe jumătate.

La carbo este festin. Se pot mânca la prânz covrigi, turte, pizza de casă cu legume, paste cu legume, iar cina, atenție! Dulciuri sau gustări sărate, în limita a 500 de calorii, în care este obligatoriu să încludeți și 40 de grame de ciocolată neagră, cu peste 75% cacao.

Ziua de vitamine este mai restrictivă, acolo se consumă exclusiv fructe și legume, din două în două ore. Se pot prepara oricum, însă important la ziua de vitamine este să nu adăugați grăsimi sau sare. Puteți mânca și măsline nesărate.

Există și 3 zile în care se bea doar apă, a 29-a zi din fiecare lună, dar nu sunt obligatorii. Este o dietă echilibrată, cu ajutorul căreia puteți pierde și 25 de kilograme în 3 luni.

Este foarte important să respectați cele 3 luni de menținere, fiindcă atunci se învață organismul și acceptă noua greutate. La menținere veți avea voie să mâncați și combinat, adică la prânz proteine, seara amidon. Sau ce altă variantă vă este pe plac. Doar micul dejun rămâne la fel.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel