Categories: Ştiri sănătate

Cei mai importanți factori de risc care amenință omenirea. Previziuni sumbre ale liderilor mondiali

Omenirea este amenințată de trei factori de risc majori, iar liderii lumii doresc să tragă un semnal de alarmă important.

Obezitatea, malnutriţia şi schimbările climatice sunt cele trei faţete ale aceleiaşi ameninţări care trebuie combătută la nivel global, potrivit unui raport publicat luni în revista medicală britanică ‘The Lancet’ şi citat de agenţiile EFE şi AFP.

Potrivit raportului, în ultimele două decenii cele trei ameninţări au fost abordate în mod separat, fapt ce a avut ca rezultat politici sterile care acum pot fi combătute prin noi metode.

O comisie formată din 43 de experţi proveniţi din 14 ţări a concluzionat că acest raport este „cheie” pentru a stabili un nou acord global în domeniul alimentar, care „să limiteze” influenţa politică a marilor industrii alimentare.

Experţii au subliniat că liderii mondiali trebuie să înăsprească regulile împotriva „puternicelor interese comerciale” şi să regândească „stimulentele economice globale” pentru a lupta împotriva obezităţii, malnutriţiei şi schimbărilor climatice.

Potrivit autorilor raportului, aceste trei probleme împărtăşesc „factori comuni”, care convieţuiesc „în timp şi spaţiu”, ceea ce trebuie să aibă ca rezultat „soluţii comune”. De exemplu, notează ei, sistemele alimentare provoacă nu doar obezitate, ci şi malnutriţie, generând totodată între 25 şi 30 % dintre emisiile de gaze cu efect de seră.

Fenomenele climatice extreme, precum seceta, pot lipsi populaţii întregi de hrană sau pot duce la o escaladare a preţurilor la fructe şi legume, ceea ce ar avea ca efect o creştere a consumului de alimente industriale.

„Trebuie să recunoaştem aceste conexiuni şi să implementăm acţiuni triple care să combată totul simultan”, este de părere Corinna Hawkes, profesoară la City University din Londra, şi una din conducătorii cercetării.

Potrivit autorilor raportului, multinaţionalele industriei alimentare (denumite ‘Big Food’) trebuie să fie încadrate în acelaşi mod ca şi industria tutunului. „Alimentele sunt în mod evident diferite de tutun, pentru că sunt indispensabile vieţii, nu este însă cazul alimentelor dăunătoare sănătăţii, aşa-numite ‘junk food'”, notează experţii.

Printre măsurile propuse de acest raport se numără stabilirea unei convenţii-cadru de sisteme alimentare echitabile şi sustenabile, restricţionarea influenţei alimentelor industriale prin reducerea stimulentelor economice şi mobilizarea societăţii civile pentru a conştientizarea importanţa sănătăţii.

Se recomandă, de asemenea, reducerea consumului de carne roşie prin creşterea taxelor, etichetarea mai eficientă a alimentelor, promovarea transportului prin intermediul infrastructurilor şi creşterea investiţiilor în strategii de marketing pentru a promova activitatea fizică.

”Aceste acţiuni trebuie să fie combinate cu o economie mai sănătoasă”, a precizat Hawkes, care a pledat pentru o colaborare mai strânsă cu responsabilii sectorului privat pentru a putea combate aceste trei mari ameninţări.

Potrivit OMS, 1,9 miliarde de adulţi din întreaga lume sunt supraponderali, dintre care 650 de milioane sunt obezi, ceea ce reprezintă un factor de risc pentru diabet, boli cardiovasculare şi cancer. În acelaşi timp, 462 de milioane de adulţi suferă de malnutriţie, scrie Agerpres.

Recent Posts

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

16 minute ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

47 de minute ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

o oră ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

2 ore ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

2 ore ago

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Lidia Fecioru: Ne va purta noroc

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic