Sari la conținut

Cei șapte nutrienți pentru creșterea și regenerarea părului. Iată în ce alimente se găsesc

Nutrienți pentru creșterea și regenerarea părului. Potrivit medicului Alan Bauman, 20% dintre bărbaţi încep să-şi piardă podoaba capilară începând cu vârsta de 20 de ani. Deşi genetica joacă un rol important, există metode prin care căderea părului poate fi prevenită, una dintre acestea este alimentaţia.

,,Ca orice altă parte a corpului, părul are nevoie de o varietate de nutrienţi pentru a creşte şi a se menţine sănătos”, spune nutriţionistul Rania Batayneh. ,,Pentru că nutrienţii ajung prima dată la ţesuturile esenţiale, precum muşchii şi organele, înainte să ajungă la firele de păr este important să obţii suficienţi nutrienţi”, a mai spus nutriţionistul.

Cei șapte nutrienți pentru creșterea și regenerarea părului

Iată vitaminele şi mineralele de care are nevoie părul şi alimentele din care le obţii:

  1. Acizi graşi omega 3

Aceştia sunt buni atât pentru hidratarea scalpului cât şi pentru hrănirea firelor de păr şi stimularea creşterii acestora. În plus, redau elasticitate părului, prevenind ruperea şi uscarea vârfurilor.

Cele mai importante surse de omega 3: somon, ton, varză de Bruxelles, nuci, alune, seminţe de in, ulei de rapiţă.

  1. Zinc

Menţine scalpul sănătos şi stimulează creşterea şi repararea ţesutului. De asemenea, reglează hormonii (inclusiv testosteronul) şi menţine productivitatea glandelor de la nivelul scalpului, stimulând creşterea părului. Nu trebuie să exagerezi însă, deoarece un nivel crescut de testosteron poate cauza căderea părului. Potrivit Office of Dietary Supplements, 11mg pe zi este cantitatea de care ai nevoie.

Cele mai importante surse de zinc: carne de vită, ficat, stridii, năut şi germeni de grâu.

  1. Proteine

Atât muşchii cât şi părul au nevoie de proteine. Dacă mănânci prea puţine proteine, încărunţeşti, spune Bauman. Optează pentru o dietă bogată în proteine de bună calitate.

Cele mai importante surse de proteine: iaurt grecesc, gălbenuş de ou, alune, fasole, varză, mazăre, linte, tofu, carne de pui şi de curcan.

  1. Fier

Acest mineral este cheia către o ciruclaţie sanguină sănătoasă. Dacă ai o deficienţă de fier, nu va mai ajunge la scalp suficient sânge cu oxigen, esenţial pentru creşterea părului.

Cele mai importante surse de fier: vegetale verzi, cereale integrale, fasole, carne roşie, carne de curcan, scoici, midii, stridii şi gălbenuş de ou.

  1. Vitaminele A şi C

Ambele vitamine contribuie la producerea sebumului, substanţa uleioasă pe care o elimină foliculii de păr. Sebumul este un balsam natural care împiedică ruperea părului.

Vitamina C creşte cantitatea de fier din sânge, în timp ce vitamina A menţine sănătatea scalpului, potrivit lui Bauman.

Cele mai importante surse de vitamina A şi vitamina C: spanac, brocoli, cartofi dulci, dovleac.

  1. Magneziu

Magneziul este al patrulea cel mi abundent mineral din organism şi este folosit în mai mult de 300 de reacţii biochimice, inlusiv creşterea părului, potrivit National Institute of Health. Însă cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Sud au demonstrat că 68% dintre adulţii americani nu primesc suficient magneziu, iar acest lucru contribuie la creşterea inflamaţiei în corp. Altă consecinţă? Pierderea părului.

Batayneh susţine că deficienţa de magneziu este asociată cu pierderea părului atât la bărbaţi cât şi la femei.

Cele mai importante surse de magneziu: migdale, spanac, caju, linte, orez brun.

  1. Seleniu

Un element important care ajută organismul să producă selenoproteine (care reglează metabolismul, sinteza ADN-ului şi imunitatea), seleniul stimulează şi creşterea părului.

Cele mai importante surse de seleniu: nuci de Brazilia, ton, şuncă, sardine, creveţi.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel