Categories: Ştiri sănătate

Cel mai bun ”medicament” împotriva depresiei

Activitatea fizică efectuată de trei ori pe săptămână reduce riscul de a dezvolta depresie, cu circa 16 la suta, susțin miercuri cercetătorii de la University College din Londra pe baza unui studiu din care reiese și că fiecare săptămână în plus de activitate fizică reduce acest risc.

Într-un studiu realizat ca parte a unei cercetări de sănătate publică, oamenii de știință din Marea Britanie au studiat relația dintre depresie și activitățile fizice și modalitățile de a îmbunătăți atât sănătatea mentală, cât și cea fizică.

„Presupunând că asocierea este cauzală, timpul liber dedicat activității fizice are un efect de protecție împotriva depresiei”, a declarat Snehal Pinto Pereira de la Institutul pentru Sănătatea Copilului de la University College din Londra, citat de Reuters. „În cazul în care un adult între douăzeci și patruzeci de ani, care nu face de regulă activități fizice, devine activ de trei ori pe săptămână, el ar reduce riscul de depresie cu aproximativ 16 la suta”, a indicat sursa citată.

Depresia este una dintre cele mai comune forme de boală mentală, care afectează peste 350 de milioane de oameni din întreaga lume și este clasată pe primul loc între cauzele de handicap la nivel global de către Organizația Mondială a Sănătăți. Tratamentul pentru depresie implică, de obicei, medicamente și psihoterapie sau o combinație a celor două. Cu toate acestea, mulți pacienți nu reușesc să se simtă mai bine și înregistrează o recidivare a bolii.

Echipa condusă de Pereira a urmărit 11.135 de oameni născuți în anul 1958 până la la vârsta de 50 de ani, înregistrându-le la intervale regulate simptomele depresive și nivelurile de activitate fizică la vârsta adultă.

Rezultatele au arătat că persoanele care și-au crescut săptămânal activitatea lor fizică au raportat mai puține simptome depresive și că cei cu mai multe simptome depresive au fost mai puțin activi, mai ales la vârsta tânără. De asemenea, fiecare sesiune de activitate săptămânală suplimentară reduce cotele de depresie cu 6 la suta, susțin cercetătorii.

Oamenii de știință au remarcat că legătură dintre activitatea fizică și simptomele depresive a fost observată la întreaga populație și nu doar la cei cu risc ridicat de depresie clinică. Studiul a relevat și că persoanele care au raportat mai multe simptome depresive, la vârsta de 23 de ani, au fost mai puțin active fizic, dar această relație s-a atenuat odată cu înaintarea în vârstă.

Chris Power, profesor de epidemiologie și sănătate publică la UCL, care a lucrat la acest studiu, a spus că această cercetare a dat mai multă greutate dovezilor existente, sugerând că activitatea fizică ar putea fi folosită ca tratament împotriva depresiei și pentru îmbunătățirea sănătății fizice.

„Dacă toată lumea ar realiza o activitate fizică, de cel puțin trei ori pe săptămână, am putea asista la o scădere a riscului de depresie (…) inclusiv pentru reducerea obezității, a bolilor de inimă și a riscului de diabet zaharat”, a subliniat sursa citată.

Recent Posts

Atenție! Medicii de familie, greu de găsit în urmatoarele zile, cât ține minivacanța de 1 Mai și Paște

Atenție! Medicii de familie, greu de găsit în urmatoarele zile, cât ține minivacanța de 1…

24 de minute ago

Marcel Ciolacu, despre plata PENSIILOR. Premierul a anunțat acum

Marcel Ciolacu, despre plata PENSIILOR: „Suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate...”…

54 de minute ago

Medic: 10 trucuri pentru a slăbi rapid până la vară

Pierderea rapidă în greutate până la vară - posibilă cu ajutorul unor trucuri ușoare. Nutriționistul…

o oră ago

Cum arată acum actorul din Iisus din Nazaret. Este schimbat radical și se spune că a fost urmărit de ghinion

În 1977, actorul britanic Robert Powell a fost distribuit în rolul lui Iisus în filmul…

2 ore ago

Care va fi salariul minim european impus și în România? Data când toți angajații de la stat și privat vor încasa mai mulți bani

Guvernul dorește să introducă în România salariul minim european. Oficialii au promis creșterea salariilor pentru…

2 ore ago

Rețetă de cozonac „ca la mănăstire”. Era preferata lui Arsenie Boca

Cozonacul este un preparat îndrăgit în numeroase gospodării românești, reprezentând un element de bază de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului