Sari la conținut

Cel mai bun medicament la nivel mondial, intră pe piața din România

Sursă foto: Evenimentul

Cel mai bun medicament la nivel mondial, intră pe piața din România

Compania farmaceutică Biocodex anunță consolidarea prezenței sale în sud-estul Europei prin deschiderea unei filiale în România. Pornind de la portofoliul deja existent pe piața românească, compania face un pas strategic pentru a stabili o relație directă cu profesioniștii din domeniul sănătății și cu pacienții din România, reafirmând angajamentul de a oferi soluții avansate de sănătate la nivel mondial.

probiotic bun, pe piata din România
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Astfel, compania farmaceutică globală întărește și mai mult legăturile dintre România și Franța, cu peste 4.000 de companii cu capital francez care activează pe piața locală.

În peisajul dinamic al sistemului de sănătate din România, Biocodex își propune să contribuie la bunăstarea oamenilor, cu obiectivul de a deveni lider în îngrijirea microbiotei. Compania a fost înființată cu scopul de a face accesibilă prima tulpină de drojdie probiotică din lume (Saccharomyces boulardii CNCM I-745®), descoperită în 1923 de Henri Boulard, în Indochina.

 

Tulpina unică a obținut aprobarea medicilor din peste 115 țări

Tulpina unică a obținut aprobarea medicilor din peste 115 țări, fiind în acest moment cel mai vândut medicament probiotic la nivel mondial și aprobat de cele mai prestigioase ghiduri medicale. În România, probioticul este comercializat sub denumirea de ENTEROL®, deja cunoscut ca al doilea mare brand de pe piață, poziție câștigată în urma distribuției indirecte pe termen lung.

Dincolo de brandul emblematic Enterol, Biocodex deține un portofoliu diversificat, acoperind toate tipurile de produse atât pentru nevoile pacienților, cât și pentru cele ale profesioniștilor din domeniul sănătății: OTC, medicamente cu prescripție medicală, produse cosmetice, suplimente alimentare și dispozitive medicale.

„Credem cu tărie că Biocodex va fi liderul de mâine în România și Moldova, un deschizător de drumuri în domeniul microbiotei în toate țările în care produsele noastre sunt prezente. Odată cu intrarea pe aceste piețe, obiectivele noastre sunt mai mari ca niciodată. Avem ambiția, încrederea și dorința de a investi la nivel local, începând cu o echipă numeroasă și foarte experimentată. Ne dorim ca noua filială să urmeze același drum plin de succes ca cel al ultimelor filiale deschise în Europa de Est. Intenționăm să ne extindem, consolidându-ne poziția în segmentele actuale, dar pășind și în segmente noi”, a spus Nicolas Coudurier, CEO Biocodex.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel