Sari la conținut

Cel mai mare pericol din 2024. Numerolog: Vor fi pierderi de vieți. E un an cu multă mortăciune

an numerologic 2024
sursa foto unsplash
2024

Mihai Voropchievici, numerolog, a vorbit recent în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse, de la Antena 3, despre suprizele pe care le aduce anul numerologic 2024. Iată previziunile sale!

”Anul 2023 a fost reprezentat de cifra 7, anul ăsta vine șeful ăla, care e șeful banilor, 8.

Toți ne axăm pe caracteristicile vibraționale cifrei opt, pentru că anul 2024, an opt, adică adunăm datele din anul respectiv și ne dă valoarea opt, iar asta se poate spune perioadă de dezvoltare și realizări materiale.

Punctul prioritar primordial pentru toată lumea și pentru țară e banul, nu ne interesează altceva decât conjunctura financiară, tot ce înseamnă bani.

Banii apar de unde nu te aștepți

Anul aduce condiții de viață prospere, când ai an opt, banii apar de unde nu te aștepți.

Avânt în afaceri, construcții și imobiliare, progrese în tehnologie remarcabile, ciclu propice realizărilor ambițioase. Pentru cei ce muncesc sunt prevăzute creșteri salariale și promovare, dar și apariția unor noi legi în țară, la nivel național.

În schimb, cifra opt aduce și probleme de sănătate. Întotdeauna cifrele 2, 4, 6, 8 aduc probleme de sănătate, adică mai vine o ‘molimuță’ din aia mică, care trebuie să se mai cuibărească pe lângă niște vaccinuri, pe lângă alte surse de propagare.

De asemenea, accent mare se pune pe evoluția personală și pe evoluția președintelui și a primului-ministru.

Deci prioritar, într-un an universal opt, cei doi factori de răspundere decid tot. E un an catastrofal.

Apoi avem și punerea în practică a unor noi idei sau proiecte, descoperiri marcante în toate domeniile… posibile acționări în justiție, în cadrul guvernelor. Dar de ce? Pentru că într-un an opt este risc de furt, de fraudă și apar scandaluri publice din cauza banilor.

Pentru tineri avem griji și temeri pe scena națională și internațională mari, precum și fondarea unor instituții publice noi spitale, școli, grădinițe, adică, tot ce au povestit acum patru ani la alegeri, anul viitor încep iar promisiuni, dar trebuie să le și facă.

Cifra opt ne mai aduce numeroase probleme de ordin fizic și psihic, dar și intensificarea activităților oculte, să vedeți ce apariție de vrăjitoare anul viitor, încât nu știm la ce închinăm.

an numerologic 2024
sursa foto unsplash

”Anul opt este anul echilibrului, al banilor, carierei, puterii și al adevărului”

Iar bomba tare e asta. Risc de ruptură: președintele de guvern, guvernul de prim-ministru, prim-ministru de ceilalți și toată populația de tot ce înseamnă factorul politic. Aici e un pericol, aici e e catastrofa mare. Mai apar și foarte multe schimbări, cu reale oportunități, marea tendință de a face mult bine și de a fi toleranți.

Deciziile luate trebuie să fie clare și corecte. Realizările financiare de excepție apar, dar pot să apară și falimentele. Anul opt este anul echilibrului, a banilor, a carierei, a puterii și a adevărului.

Ce simbolizează cifra 8

Opt e o energie carmică extrovertită feminină, v-am spus, așa sunt cifrele pare, au energii feminine, aflată sub influența planetei Saturn care dă cu tine de pământ, când minți când furi, ăsta e patronul distrugător al hoților, al înșelătorilor.

Aduce anul ambiție, spirit de inițiativă exploziv, lupte pentru bani, putere, poziție socială, dar, totodată, optul imprimă curaj, tupeu, dar și încredere, forță de rațiune și judecată clară.

Vor apărea foarte mulți candidați.

Opt este o o cifră extremistă și radicală, adică extremistă în sensul că nu acceptă jumătăți de măsură. Deci cifra opt detestă minciuna, înșelătoria, lucrurile făcute pe ascuns. Liderii necinstiți, care își folosesc puterea în scopuri abuzive, dinamice, în favoarea lor vor fi distruși de forța lui opt.

De asemenea, opt este cifra oamenilor de afaceri, iar cei corecți vor câștiga, va fi un al banilor și al recompenselor.

”Aduce celor care au trudit, în cei șapte ani precedenți, recompense și culegere de roade”

Fiind cifra expansiunii sau a infinitului, aduce celor care au trudit, în cei șapte ani precedenți, recompense și culegere de roade.

În plan moral apar compensații. De fapt este anul karmic, care te obligă să primești ceea ce ai oferit pe parcursul celor 7 ani precedenți. E bine să dăm de pomană și trebuia și în anul șapte. Dar foarte mulți au uitat să înțeleagă bine cu Doamne-Doamne.

Să folosim banii cu echilibru și cu precauție. Egoismul, lăcomia sau dorința de putere, de afaceri ilicite, intoleranța și predarea se vor plăti greu de de de cei care le abuzează le folosesc.

În dragoste, optul e cel mai temător, iubește cu patimă, dar îi este frică să se exprime și trebuie să-l înțelegi tu.

Exigența și posesivitatea sunt dușmanii de temut ai anului. De noi va depinde să nu cădem în zona negativității. Ca să ai succes, trebuie să lucrezi undeva, iar ăștia vor avea cel mai mare succes. Bănci comerț, proiecte grandioase, mai ales în comerț și în cariere militare, în IT, în administrație în turism, administrația publică și succese de marcă pe plan sportiv și mai ales pe sporturile extreme. Dar într-un an opt trebuie un echilibru mare și stabil între materie și spirit.

Cel mai mare pericol, în 2024

Cel mai mare pericol e necinstea, hoția, pentru că plătești și mai plătești și karmic încă opt ani de zile cu membrii familiei.

Anul opt e un an foarte bun de a recupera niște bani pe care îi consideri pierduți pe dat cuiva cu împrumut.

Cea mai mare provocare, în 2024, este să fim corecți.

De asemenea, anul 2024 e un an cu multă mortăciune, ca să zic așa, adică datorită unor epidemii vor fi pierderi de vieți. Mai apar și boli din astea ale copilăriei. Deja au apărut, iar cei care suferă sunt copiii.

Părinții plâng, dar plâng acei părinți încăpățânați care au văzut în vaccinarea asta specifică copilărie ceva negativ.

Opt este rațional și opt este al extremelor. Ori ești la câștig maxim, ori la faliment”, a spus Mihai Voropchievici, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel