Sari la conținut

Cele mai cunoscute remedii naturiste din trecut! Unele erau chiar mortale!

Remedii naturiste din trecut

În trecut, medicina nu era într-un stadiu avansat, prin urmare medicii de la acea vreme apelau la diverse combinații de tratamente sau naturiste pentru a încerca să salveze viața oamenilor aflați în suferință. Dacă unele tratamente dădeau rezultate, din păcate, altele se dovedeau a fi mortale.

Publicația rețeteșivedete a făcut o listă cu cele mai ciudate tratamente din trecute, din care unele s-au dovedit mortale.

Trepanația

Trepanaţia este un termen şi o procedură extrem de veche, fiind folosită în principal în scopuri medicale, în multe perioade şi regiuni ale globului.

Cuvântul provine din greaca veche, unde trypanon însemna, într-un mod potrivit, burghiu. Implică realizarea unei incizii în craniu, scrie Live Science.

„A fost realizată pentru aproximativ 5.000 de ani, fiind una dintre cele mai vechi proceduri medicale în istoria rasei umane”, a precizat Dr. Raphael Davis, neurochirurg şi co-director la Neurosciences Institute din cadrul Stony Brook University.

În vremurile antice, trepanaţia era considerată un tratament împotriva mai multor boli, precum rănile la cap. Printre altele, putea trata şi durerea. Unii cercetători precizează şi că practica era folosită pentru a scoate spiritele rele din oameni în timpul ritualurilor.

Inciziile în craniul uman mai sunt practicate şi astăzi, dar procedura a căpătat termenul medical de craniotomie, unde medicii înlătură o bucată din osul craniului pentru a avea acces la creier cu scopul de a trata leziuni sau a înlătura tumori. Apoi, bucata de craniu este pusă la loc în cel mai scurt timp posibil.

Tratament cu excrementele animalelor

Conform papirusului Ebers din 1500 î. Hr. exista un tratament foarte ciudat la egipteni. Aceștia considerau că excrementele făcute de gazele, măgari sau câini au proprietăți benefice pentru tratarea diferitor răni. Arheologii au observat că egiptenii au avut o medicină foarte avansară în comparație cu alte popoare, dar existau și unele tratamente care nu putea fi numite eficiente.

Conform Wikipedia, bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină, smirnă.

Contra limbricilor și teniei, medicii egipteni recomandau băuturi cu miere si ulei. Pentru bolile tubului digestiv se recomanda repausul și se administrau sâmburi de curmale și plante macerate. Sămânța de ricin, bine mestecată, dupa care se bea bere, era un laxativ obișnuit.

Bolile urinare, cum ar fi incontinența sau hematuria, se tratau cu băuturi din fructe, dar și cu pomezi ca uz extern.

Tratament cu sângele gladiatorilor

În lumea romană, sângele şi ficatul gladiatorilor ucişi în arenel erau recomandate de medici pentru diverse afecţiuni, printre care se număra epilepsia, potrivit unor istorici.

„Originile proprietăţilor sacre sau curative în apoplexie referitoare la sânge unui gladiator ucis, probabil se află în ritualurile funerare etrusce. Utilizarea în scopuri magice a sângelui gladiatorilor ucişi a continuat timp de mai multe secole”, informau Moog FP şi Karenberg A., autori ai unui tratat de specialitate.

Indicaţii ocazionale despre folosirea sângelui de gladiator au fost oferite şi în manualele moderne timpurii de medicină, în care se făcea referire la recuperarea spontană a unor forme de epilepsie, care dădeau iluzia eficacităţii metodei terapeutice.

Tratament făcut din mumii

Medicii europeni în timpul Evului Mediu considerau că spiritul oamenilor se ascunde în mumii. În așa fel, făceau o ”pulbere minune” din oamenii morți. Zdrobeau rămășițele mumiilor egipteni și mai apoi, le amestecau cu puțin alcool. Acest tratament era considerat foarte bun pentru tratarea durerilor de cap.

 

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: