Sari la conținut

Cele mai intense zone erogene ale femeilor

Cercetătorii canadieni spun că au identificat cele mai sensibile zone erogene ale femeilor. Concluzia studiului lor a fost publicată în „Journal of Sexual Medicine”.

La cercetare au luat parte 30 de femei, cu vârsta între 18 şi 35 de ani. Folosind atingerea, presiunea şi vibraţiile, cercetătorii au analizat reacţia la stimuli a diferitelor zone erogene: clitioris, vagin, labii, sâni, apoi au comparat rezultatele cu stimularea unor zone neutre ale corpului, de exemplu gâtul sau braţele.

Stimularea fiecărei zone dura numai 1,5 secunde, apoi, după o pauză de 5 secunde, fiecare femeie trebuia să spună cum s-a simţit.

Concluzia studiului confirmă vechile opinii despre zonele erogene ale femeilor. La atingere, cele mai sensibile sunt gâtul, braţul şi marginile vaginului. La vibraţii cele mai sensibile sunt clitorisul şi sfârcurile.

Interesant este că la atingere organele genitale sunt mai puţin sensibile, ele reacţionând mai bine la presiune şi vibraţie.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel