Sari la conținut

Cele mai periculoase medicamente în zilele caniculare. Temperaturile extrem de ridicate pot creşte pericolul de reacţii adverse severe

Medicamente
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Ce poți face cu medicamentele expirate.

În zilele caniculare, când corpul este supus unui stres termic major, administrarea tratamentului medicamentos poate fi adjustat, la recomandarea medicului.

Experţii atrag atenţia că anumite medicamente pot afecta capacitatea organismului de termoreglare, ceea ce înseamnă că scade capacitatea de adaptare la temperaturile caniculare.

Este cazul antidepresivelor, care cresc riscul de hipertermie, avertizează doctorul farmacist Niall Witt. În sprijinul acestei afirmaţii, el citează un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sydney, care a demonstrat că persoanele care iau antidepresive tolerează mult mai greu căldura excesivă, având un risc cresc de deshidratare, leşin sau chiar accident vascular cerebral.

Cum este afectat procesul natural de transpiraţie

Explicaţia ar consta în faptul că inhibitorii de recaptare a serotoninei au ca efect şi creşterea capacităţii organismului de a transpira, ceea ce poate duce la deshidratare şi pierderea fluidelor.

În plus, dr. Witt susţine că medicamentele antidepresive afectează capacitatea corpului de a regla temperatura, iar persoanele care urmează un astfel de tratament au intoleranţă la căldură.

Specialistul a făcut şi o menţiune specială legat de antidepresivele triciclice, care prezintă un pericol suplimentar în perioadele caniculare din cauza faptului că stopează procesul natural de transpiraţie, expunând corpul la riscul de supraîncălzire, potrivit actualno.com.

Cu toate acestea, dr Witt subliniază faptul că nu trebuie întrerupt tratamentul prescris de medic, însă este nevoie de o hidratare mai intensă şi administrarea de săruri minerale pentru a compensa pierderea substanţelor necesare organismului în perioadele caniculare.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel