Sari la conținut

Celebră actriță bolnavă de cancer. Declarații emoționante după ce cancerul i s-a extins la oase: Nu vreau să mor

Shannen Doherty
Sursă foto: Page Six
Shannen Doherty

Shannen Doherty, celebră pentru rolurile din serialele Beverly Hills 90210 și Charmed, a fost diagnosticată în urmă cu mai mulți ani cu cancer, iar acum a anunțat că boala s-a extins și la oase.

„Nu vreau să mor”, a spus vedeta de pe coperta People în numărul din această săptămână.

Shannen Doherty a povestit în cel mai nou număr al revistei People despre diagnosticul de cancer terminal și despre urmările resimțite după ce a fost operată pe creier la începutul anului.

„A trebuit să scoatem tumoarea și să fie trimisă la patologie. A fost, cu siguranță, unul dintre cele mai înfricoșătoare momente din viața mea”, a povestit vedeta de 52 de ani. După operația suferită la creier, lui Doherty i-a fost greu să-și mai folosească mâna dreaptă. Timp de trei-patru luni, nu mai putea ține în mână nici măcar un pahar sau o furculiță.

„Ți se administrează atât de mulți steroizi pentru a elimina orice inflamație a creierului. Eu am o reacție îngrozitoare la steroizi, așa că am încercat să reduc doza, apoi creierul s-a umflat puțin mai mult, iar mâna nu-mi mai funcționa deloc”, a mărturisit Shannen.

„Prima dată când un pahar mi-a alunecat din mână am zis:’Nu, nu, nu, asta nu se întâmplă. Voi lucra la asta’. Așa că am făcut-o. Te poți gândi dacă ar fi putut scoate mai mult din acea tumoare, dar ai nevoie de perseverență, dedicare și încredere pentru a trece de anumite lucruri. Iar eu nu renunț”.

Shannen Doherty
Sursă foto: People

Cancerul s-a extins și la oase

În aceeași publicație, vedeta a anunțat și că boala i-a ajuns la oase.

„Nu mi-e frică de moarte pentru că știu unde merg, oamenii pe care o să-i văd….Nu vreau să mor. Asta-i diferența. Nu mi-e teamă de moarte, doar că nu vreau să mor… niciodată. Pentru că nu am terminat cu viața. Nu am terminat de iubit. Nu am terminat de creat. Nu am terminat cu speranța de a schimba lucrurile în bine. Pur și simplu nu am terminat încă”, a mărturisit actrița din „BH 90210”, în discuția cu reporterii People.

Shannen Doherty: încerc să fiu curajoasă

Doherty a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer de sân în 2015, o dezvăluire publică făcută într-un proces împotriva fostului ei manager. După diagnosticul inițial de cancer de sân din 2015, Doherty a suferit o mastectomie și a fost supusă la chimioterapie și radioterapie. Deși în 2017 a dezvăluit că boala a intrat în remisie, doi ani mai târziu cancerul a revenit. În iunie, Doherty a dezvăluit pe contul său Instagram că boală s-a răspândit și la creier și că a suferit o intervenție chirurgicală.

„16 ianuarie 2023. Operație chirurgicală. Am avut o tumoră la cap pe care au vrut să o îndepărteze și, de asemenea, să facă o biopsie. E clar că încerc să fiu curajoasă, dar sunt pietrificată. Frica a fost copleșitoare pentru mine. Speriată de toate posibilele rezultate rele, îngrijorată de faptul că o părăsesc pe mama mea și de impactul pe care asta l-ar avea asupra ei. Îngrijorată că voi ieși din operație fără să mai fiu eu. Așa poate arăta cancerul”, a mărturisit Shannen Doherty.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel