Sari la conținut

Celebru jurnalist român ce ascunde o poveste de viață uimitoare. Abandonat la morgă pentru că doctorul i-a tăiat din greșeală mâna la naștere și salvat pe ascuns de o asistentă

Bebelus
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Îl vedem zilnic prezentând reportaje pe micile ecrane, însă puțini știu poveste de viață cutremurătoare ce o ascunde. Abandonat în morgă după ce doctorul i-a secționat o mână și salvat de o asistentă.

Cristi Georgescu, reporter la postul de televiziune Antena 3 CNN, și-a deschis sufletul în fața oamenilor ce îl urmăresc zilnic.

Anul 1987, în noapte de Crăciun, marchează anul nașterii sale, iar medicul ce asistat-o pe mama sa la naștere a făcut o greșeală ireparabilă: a secționat mâna bebelușului. Proapăta mamă fiind într-o stare nu tocmai bună a fost trimisă la terapie intensivă, iar micuțul aruncat la morgă. Cea care avea să îi schimbe destinul era o asistentă care dând un utim tur înainte de predarea gărzii a observat cum bebelușul se zbătea neputincios pe podea.

„Sunt foarte multe informații pe care le deținem probabil trunchiat. În jur de ora 19:00 s-a întâmplat acest incident, o problemă în momentul în care am fost scos prin cezariană. La acel moment, medicul de gardă, după ce a scos fătul, în speță pe mine, a decis cumva, să dosească situația. Așa cum au spus asistentele și mi-au spus membrii familiei, am fost luat pe un prosop și lăsat undeva acolo, cu această plagă deschisă. Îmi secționase mâna.

S-au schimbat lucrurile astăzi. Pentru că ei nu aveau atunci telefoane să primească un sprijin și acest strigăt să fie dus mai departe. Atunci li s-a spus că am un „mic defect” la mâna stânga. Și li s-a spus că nu mă pot vedea pentru că trebuie să stau într-un incubator.

Mai târziu aveau să afle de fapt că acea „mică problemă” la mâna stânga era o mică parte din membrul meu rămas acolo. Se întâmplă greșeli, dar de ce nu suntem transparenți și ne asumăm niște lucruri?”, se întreabă Cristi Georgescu.

„Mi-aduc acum aminte că era o televiziune locală în Ploiești. Se făceau castinguri, mă duceam acolo și mi se spunea: Tu nu ai cum să lucrezi într-o televiziune. Nu ești persoană potrivită pentru o televiziune.

Și mama spunea: ‘lasă, că poate data viitoare lucrurile se schimbă’. Cu toate că ea poate știa că asta este parcursul și nu se schimbă multe.”, a povestit Cristi.

Cristi Georgescu spune că l-a iertat pe medicul care a asistat-o pe mama sa la naștere.

„L-am iertat pentru că am înțeles că orice aș face în momentul asta, nu mai schimb nimic. Și cred că, pe lângă această problemă a mea, este mai greu să trăiești și cu această presiune, furia, resentimentul.

Am lăsat la o parte ura și am trecut la acțiune. Pentru că a ne lamenta, a stat tot timpul și a spune ce problema avem noi, nu face nimic bine.”

Mesajul înduioșător de la Cristi Georgescu pentru mama sa

„Știu ca fiecare mama din lume este icoana a bunătății, iubirii și puterii pentru copilul ei. Doar ca tu pentru mine, mama, cu ajutorul lui Dumnezeu ai fost salvarea mea. Căci viata mi-a aratat o altfel de cursă încă de la naștere, însă tu ai luptat cu firea și destinul și ai demonstrat că iubirea unei mame dărâmă munti, schimba orice este posibil omenesc și face minuni. Îți mulțumesc, mama!

Ma uit în urma și astăzi când împlinești 65 de ani îmi dau seama ca viata ta a fost o imensa zbatere pentru a răstălmăci prejudecatile tuturor. Dar tu nu te-ai dat batuta! Ai zambit, ai sperat și ai mers mai departe.

M-ai învățat mereu ca demnitatea și iubirea sunt arme de neînvins în orice situație. Îți doresc sa fii sănătoasă și sa te bucuri de simplele momente frumoase ale vieții. Ramai mereu cu zâmbetul pe buze și împarte din optimismul tău în orice clipa! La mulți ani, mămico! Te iubesc infinit!”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel