Unele celule canceroase îşi devorează semenele vecine pentru a putea supravieţui chimioterapiei şi să-şi reînnoiască atacul chiar şi după încheierea tratamentului, potrivit unui articol publicat marţi de revista Journal of Cell Biology, relatează EFE.
Potrivit studiului, chimioterapia nu ucide aceste celule canceroase care, în general, încetează să prolifereze, dar intră într-o stare latentă şi metabolic activă, cunoscută ca „senescenţă”.
Medicamentele folosite în chimioterapie, precum Doxorubicina sau Hidroxil daunorubicina sunt antibiotice care atacă acidul dezoxiribonucleic (ADN) al celulelor canceroase, însă cele care supravieţuiesc tratamentului pot provoca noi tumori.
Acesta este procesul, de exemplu, al cancerului mamar în care intervine moştenirea unei copii anormale a genei TP53.
Echipa cercetătoarei Crystal Tonnessen-Murray de la Facultatea de Medicină a Universităţii Tulane, din Louisiana, a descoperit că după tratamentul cu Doxorubicină sau alte medicamente folosite în chimioterapie, celulele cancerului mamar devin „senescente” şi le înconjoară pe cele din vecinătatea lor.
Studiul include şi o serie de clipuri care arată comportamentul surprins de cercetători şi care nu se regăseşte doar la celulele canceroase cultivate în laborator ci şi la tumorile cultivate la şoarecii cobai.
Astfel, celulele cancerului la plămân şi oase sunt capabile să-şi devoreze vecinele după ce devin „senescente”.
Mecanismul prin care celulele „senescente” operează include activarea unui grup de gene care se găsesc de obicei în globulele albe, fagocitele, din sânge implicate în combaterea microbilor care invadează organismul, scrie Agerpres.
Celulele canibale îşi devorează vecinele dizolvându-le în lisosomi (agenţi ai fenomenului de digestie intracelulară) care se menţin foarte activi în celulele „senescente”. Potrivit cercetătorilor, această voracitate le permite „senescentelor” să rămână vii şi să supravieţuiască un timp mai îndelungat, decât celulelor canceroase care nu îşi devorează semenele.
Această devorare a vecinelor lor le oferă celulelor „senescente” energia de care au nevoie pentru a putea supravieţui asaltului medicamentelor şi a genera factorii ce determină reapariţia tumorii, încheie studiul.
