Categories: Ştiri sănătate

Cercetătorii au descoperit o metodă revoluţionară care te scapă de kilogramele în plus fără să depui vreun efort

O nouă speranţă pentru persoanele care luptă cu obezitatea. Oamenii de ştiinţă de la Imperial College London au descoperit o metodă prin care poate fi suprimată pofta de mâncare.

Este vorba despre un „modulator inteligent implantabil”, cum îl numesc inventatorii săi, un mic dispozitiv de numai câţiva mm lungime, ataşat cu ajutorul unor electrozi-manşon de nervul vag (unul din cei 12 nervi cranieni care fac parte din sistemul nervos periferic) în interiorul cavităţii peritoneale din abdomen. Nervul vag are, printre alte funcţii importante, un rol în reglarea apetitului.Cipul şi electrozii „citesc” şi procesează semnalele electrice şi chimice ale apetitului, semnale percepute de nervul vag.Apoi, microcipul poate acţiona în funcţie de aceste date, trimiţând semnale electrice creierului penru a reduce sau a elimina impulsul de a mânca.

Acţiunea asupra nervului vag este o abordare nouă, care, speră oamenii de ştiinţă, s-ar putea dovedi mai ieftină, mai sigură şi mai eficientă decât chirurgia bariatrică – deseori ultima soluţie pentru cei care suferă de obezitatate avansată şi rezistentă la alte tratamente.

Dacă testele pe animale vor da rezultatele aşteptate, peste 3 ani ar putea începe testarea dispozitivului pe oameni.

Recent Posts

Cum se simt durerile facerii. Tehnici de gestionare a durerii în timpul travaliului

Durerile facerii, cunoscute și sub numele de contracții, sunt un semnal că trupul unei femei…

17 minute ago

Horoscop Alina Bădic pentru Săptămâna Mare. Revelații și atenționări karmice

Horoscop 28 aprilie- 4 mai. Astrologul Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru Săptămâna Mare,…

47 de minute ago

Poți să scapi de burtă în șase zile

Poți să scapi de burtă în șase zile dacă respecți aceste reguli, promit specialiștii.  Știi…

58 de minute ago

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Apar, în general, noaptea

Cele trei semne care te avertizează că ai diabet. Diabetul este o afecțiune serioasă care…

o oră ago

Dieta minună care reduce hipertensiune arterială. Explicația oamenilor de știință

Dieta joacă un rol crucial în controlul tensiunii arteriale. În acest sens, un studiu recent…

2 ore ago

Masa de Paște. Desertul cu care Elwira Petre dă mereu lovitura: „E un fel de chec, dar în 3 culori”

Elwira Petre și-a demonstrat cu vârf și îndesat nu doar calitățile de dansatoare, ci și…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian