Categories: Ştiri sănătate

Cetățenii vaccinați în străinătate pot efectua rapelul în România. Ce condiții trebuie să îndeplinească?

Cetățenii vaccinați în străinătate pot efectua rapelul în România.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români sau străini cu drept de ședere în România, care au început procesul de imunizare în alt stat și se află pe teritoriul țării noastre atunci când trebuie să li se administreze doza a doua de vaccin, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis instrucțiunea care să reglementeze vaccinarea persoanelor respective, în centrele fixe, fără programare în platforma electronică.

Rapelul va fi efectuat cu același tip de vaccin

Menționăm că vaccinarea cu a doua doză se va realiza cu același tip de vaccin, iar planificarea administrării rapelului pentru cetățenii care au primit doza întâi pe teritoriul altei țări se va realiza prin alegerea unui centru de vaccinare din România.

Beneficiarul va contacta reprezentanții centrului ales, de preferat cu cel puțin 72 de ore înainte de data la care ar trebui să li se administreze rapelul.

Ce acte sunt necesare?

Persoanele respective trebuie să se prezinte la vaccinarea cu a doua doză având asupra lor actul de identitate care să ateste legalitatea șederii în România și să facă dovada efectuării primei doze de vaccin, prin prezentarea adeverinței de vaccinare.

După administrarea vaccinului, datele sunt introduse în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), iar pe adeverința de vaccinare se vor completa olograf informațiile privind imunizarea, inclusiv documentele doveditoare.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Recent Posts

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

2 ore ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

3 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

3 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

4 ore ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

4 ore ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

5 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic