Sari la conținut

Chiftele mănăstirești de post! Ingredient secret folosit de călugării de pe Muntele Athos

Chiftele de post
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Chiftele de post

Chiftele mănăstirești, rețetă de post. Vă prezentăm o rețetă de chiftele mănăstirești de post absolut delicioase pe care călugării de pe muntele Athos o pregătesc în aceasta perioada. Ai nevoie de câteva ingrediente, iar la final o să obții cele mai bune chiftele de post pe care le-ai mâncat vreodată.

Rețetă delicioasă de post

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc care început pe data de 1 septembrie și ultimul din anul civil, potrivit crestinortodox.ro.

chiftele de post
Sursă foto: romaniatv.net

Ingrediente chifteluțe de post:

  1. 500 de grame boabe de năut;
  2. Patru căței de usturoi;
  3. O ceapă mare ;
  4. O legătură de pătrunjel verde;
  5. O linguriță de semințe de chimen;
  6. O linguriță de coriandru măcinat;
  7. 150 de grame de făină;
  8. Ulei de măsline;
  9. Sare și piper.

Mod de preparare:

Pentru început, într-o strecurătoare clătește și scurge năutul. Apoi, pune năutul într-un bol și zdrobește-l cu o furculiță sau cu un robot de bucătărie până când devine o pastă groasă. După, adaugă ceapa, usturoiul, făina de năut, pesmetul, pătrunjelul, coriandrul și semințele de chimen la pasta de năut. Amestecă bine toate ingredientele până se omogenizează, iar dacă compoziția este prea uscată, poți să adăugi puțină apă sau ulei.

Pasul următor este să formezi chiftele din năut și să rulezi bucățile de compoziție între palme. Pune-le pe o farfurie acoperită cu folie alimentară și lasă-le la frigider timp de 30 de minute.

După ce au trecut cele 30 de minute, încinge uleiul într-o tigaie la foc mediu și pune chiftelele în tigaie și prăjește-le timp de 3-4 minute pe fiecare parte, până când prind o culoare frumoasă rumenită.

Scoate chiftelele din tigaie și pune-le pe un șervețel de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei. La final servește chiftelele de năut calde, alături de orice garnitură salate, humus, piure sau orez.

Beneficiile consumului de năut

Consumul regulat de năut face minuni pentru sănătate, relatează Today. Cercetările l-au asociat cu gestionarea greutății, sănătatea inimii, reglarea glicemiei, sănătatea intestinelor și prevenirea cancerului. Ca un bonus suplimentar, lichidul în care se conservă năutul – numit aquafaba – poate servi ca înlocuitor al ouălor în unele rețete.

Informații nutriționale despre năut
O porție de ½ cană de năut conservat are:

  • 130 calorii
  • 7 grame de proteine
  • 3 grame de grăsime
  • 20 de grame de carbohidrați
  • 6,5 grame de fibre
  • 1,8 miligrame de fier

Conservele de năut sunt ambalate într-un amestec sărat, astfel încât conținutul de sodiu variază în funcție de marcă. Cu toate acestea, clătirea năutului în apă rece înainte de a-l consuma reduce sodiul cu până la 40%.

Ajută la scăderea tensiunii arteriale

Năutul este un aliment cu multe beneficii pentru sănătate. Potrivit cercetărilor, năutul are mai multe fibre decât alte leguminoase. Fibrele sunt cunoscute pentru rolul lor de a ajuta digestia și sunt, de asemenea, legate de scăderea tensiunii arteriale și de protejarea inimii. Majoritatea americanilor nu consumă cele 25-30 de grame de fibre recomandate zilnic, iar consumul unei porții de năut vă poate ajuta să vă acoperiți aproximativ 25% din necesarul zilnic.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel