Sari la conținut

Chirurg oncolog: „1 din 8 femei fac cancer de sân.” Ce măsuri de prevenție avem la dispoziție?

Din cuprinsul articolului

Cancerul de sân este, în acest moment, cea mai răspândită formă de cancer la femei atât în țara noastră, cât și la nivel internațional. Prevenția și, mai ales, controalele periodice sunt vitale, cu atât mai mult cu cât în fiecare an cancerul mamar ucide 465.000 de femei din întreaga lume și doar 1,3% din noile cazuri sunt depistate în fază incipientă. Fă tot ce îți stă în putință pentru a nu face parte din aceste statistici!

Octombrie reprezintă luna prevenției cancerului mamar. Așa că la final de lună, monitorulcj.ro a realizat un interviu cu dr. Dan Tudor Eniu, medic primar specializat în chirurgie oncologică şi gineco-oncologie și conferențial la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj.

„Este cel mai frecvent cancer la femeie. Actualmente în țara noastră și în țările europene este pe primul loc ca incidență. 1 din 8 femei, în medie, fac cancer mamar. (…) În ciuda incidenței mari a cancerului mamar, mortalitatea a scăzut. Deci avem mult mai multe cazuri, dar mor mai puține femei de cancer mamar. Pentru că tratamentele sunt mai bune și mai eficiente s-au făcut progrese foarte mari în tratamentul cancerului mamar. Totodată, femeile sunt oarecum avizate. Știu că nimeni nu este scutit de aparitia cancerului mamar si isi fac controalele preventive. Multe tari au programe de screening. ”, a spus dr. Dan Eniu.

Cancerul de sân, ca toate tipurile de cancer, are o cauzalitate multifactorială. Printre factorii principali sunt: factorii hormonali, factorii genetici, factorii care țin de condițiile de viață și muncă.

Cancerul de sân

Dr. Eniu ne explică prima dată care sunt factorii hormonali și care sunt măsurile de prevenție. Aici se încadrează apariția ciclului menstrual prea devreme sau menopauza întârziată:

„Există factori endocrini (hormonali) care sunt importanți pentru că se pot lua măsuri de prevenție. Factorii de risc sunt menarha precoce. Menarha este vârsta apariției primului ciclu la fetițe, care este undeva la 12 ani, dar dacă apare cu mult mai devreme este factor de risc (sub 10 ani sau sub 9 ani). Mai există menopauza tardivă. Menopauza apare undeva în jur de 50 de ani, dar dacă e după 52-54 ani reprezintă un factor de risc. Ambii factori permit ca femeia să aibă o perioadă foarte lungă de activitate hormonală. Acești hormoni sunt periculoși pentru că stimulează celulele din sân și pot să ducă la apariția cancerului.”

Pe lângă menopauza tardivă și menarha precoce, un alt factor este absența sarcinii: „Tot aici se încadrează nuliparitatea, adică absența sarcinilor după 40 de ani”, a spus doctorul.

Ce măsuri de prevenție pot fi luate?

„Normalitatea. Nu poți modifica data apariției primului ciclu, dar poți face copii când trebuie. În general, sub 30 de ani se recomandă să fie prima sarcină. Se recomandă alăptarea pentru un an, un an și ceva. Nici alăptările prelungite, timp de 2-3 ani nu sunt benefice.

Menopauza tardivă necesită controale periodice. Trebuie urmărit foarte atent ce se întâmplă cu corpul prin consult endocrinologic, ginecologic și al sânilor. Un alt factor de risc este folosirea medicamentelor hormonale: anticoncepționale sau terapia substitutivă în menopauză.

Anticoncepționalele sunt folosite în general de tinere, dar au efecte potențial nocive asupra sânului. Nu se recomandă a fi folosite mai mult de 8 ani, limita maximă. Ulterior, se recomandă o sarcină sau o altă metodă contraceptivă. După sarcină nu se recomandă pilule, ci dispozitiv intrauterin (sterilet). Terapia subtitutivă: femeile care au intrat în menopauză, dar vor să își mai prelungească perioada hormonală activă și iau hormoni în această perioadă își asumă un mare risc deoarece incidența maximă a cancerului mamar este în jurul menopauzei, iar dacă venim cu hormoni suplimentari din exterior creștem riscul de cancer foarte mult. Acestea sunt recomandări statistice, aplicate în masă, nu individual”, a explicat dr. Dan Eniu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel