Categories: Ştiri sănătate

Cine este Florian Bodog, noul ministru al Sanatatii

Noul ministru al Sanatatii, Florian Dorel Bodog, senator si fost secretar de stat in ministerul pe care de acum il va conduce, a cunoscut o ascensiune profesionala rapida in ultimii ani.

De profesie medic chirurg, Florian Bodog a ocupat funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică şi de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii din 2012 până în prezent, poziţie pe care a ocupat-o şi între 2010 – 2011, fiind şi secretar de stat în cadrul aceleiaşi instituţii pe probleme de sănătate publică şi relaţii internaţionale între 23 mai 2012 şi 19 decembrie 2012 şi director de cabinet din anul 2011 până în luna mai 2012.

Este membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen din anul 2013.

A fost manager al Spitalului Clinic Judeţean Oradea între 2009 şi 2010 şi prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea între 2008 şi 2012. Din 2012 până în prezent, este decan al Facultăţii din Oradea.

Florian Bodog a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea în anul 1997, a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe medicale în 2001 şi a absolvit Cursul de Înalt Funcţionar Public în 2011.

 

Potritiv ebihoreanul.ro, Florin Bodog ar fi devenit profesor şi conducător de doctorate fără să fi semnat ca autor principal numărul minim de articole ştiinţifice.

 

Recent Posts

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

15 minute ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

46 de minute ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

o oră ago

PONTURI. Cum îți dai seama că este proaspătă carnea de miel

Carnea de miel proaspătă este un criteriu important mai ales în timpul pregătirilor culinare pentru…

2 ore ago

Recomandările ANPC pentru perioada de 1 Mai şi sărbătorile pascale

Comisarii ANPC au realizat un set de recomandări pentru perioada de 1 Mai şi de…

2 ore ago

DIETA miraculoasă care poate preveni apariţia bolii Alzheimer

Nutriția poate juca un rol major în ceea ce privește sănătatea creierului, motiv pentru care…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului