Din cuprinsul articolului
Una dintre măsurile fiscale de austeritate luate de Guvernul Bolojan este eliminarea scutirii de la plata CASS pentru persoanele co-asigurate în sistemul public de sănătate, respectiv la FNUASS, gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Astfel, începând cu data de 1 septembrie 2025, românii care beneficiau de servicii medicale gratuite, în calitate de coasigurați printr-un membru al familiei, își vor pierde acest drept dacă nu optează pentru plata individuală a contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice asigurate (CASS), pentru fiecare persoană aflată în întreţinere, se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opţiunea.
Aceasta se exprimă prin Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate (model formular D212), depusă la ANAF, în orice moment al anului pentru fiecare persoană vizată.
Cum se face calculul CASS?
Bază de calcul: 6 salarii minime brute pe economie la 1 ianuarie 2025, respectiv: 6 × 4.050 lei = 24.300 lei. Cota CASS aplicată de 10% (24.300 x 10%) = 2.430 lei anual pentru fiecare persoană aflată în întreținerea unei persoane asigurate (ex: soț, soție sau părinte fără venituri).
Dacă asiguratul întreține, de exemplu, două persoane, soțul și mama fără venituri, atunci va plăti de două ori suma, respectiv 2 × 2.430 lei = 4.860 lei anual.
Calitatea de asigurat pentru această categorie de persoane se acordă pentru o perioadă de 12 luni de la data depunerii declaraţiei unice.

Cine nu va mai beneficia de CASS, plătită de stat
Astfel, se va reţine la sursă CASS din indemnizaţia lunară primită de către instituţia care le plăteşte acest venit (instituţiile subordonate Ministerului Muncii), începând cu venitul, din indemnizaţia aferentă lunii august pentru următoarele categorii:
– Părinţi aflaţi în concediu de creşterea copilului pentru indemnizaţia lunară acordată;
– Persoane fizice aflate in concediu de acomodare, privind procedura adoptiei;
– Persoane care benefciază de indemnizație de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii;
– Persoane fizice care beneficiază de venit minim de incluziune;
– Persoane care primesc ajutor de incluziune şi ajutor pentru familia cu copii, acordate în baza Legii nr. 196 din 2016;
– Persoanele persecutate politic, deportati, veterani, revoluţionari;
– Personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte nu va mai fi asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata CASS.
Începând cu 1 august 2025, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, va fi reținută și din pensiile care depășesc 3.000 de lei lunar.
Excepţii
De menţionat că bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naţionale de sănătate, care nu realizează venituri, alții decât cei cu afecțiuni oncologice, vor beneficia în continuare de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum şi de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora (consultații și spitalizări) cuprinse în pachetul de serviсіi medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecţiuni, potrivit digi24.ro.