miercuri, aprilie 1, 2026
9.5 C
București

Un medic urolog cunoscut atrage atenția: ”Circumcizia îi protejează de cancer pe bărbați și pe partenerele lor”. În plus, femeile preferă bărbații circumciși

Cicumcizia protejează de cancer atât bărbaţii, cât şi pe partenerele lor, susţin medicii. Principalele motive ale circumciziei sunt cele religioase şi medicale, însă în unele cazuri bărbaţii decid să apeleze la bisturiu şi din motive estetice.

Procedura presupune îndepărtarea porţiunii retractabile a pielii ce acoperă vârful penisului, rezultatul fiind descoperirea permanentă a glandului penian. Intervenţia este făcută, de obicei, în copilărie sau la câteva zile de la naştere, din motive religioase, însă se poate realiza şi la maturitate.

Citeste si…

Femeile preferă bărbaţii circumcişi

Multe dintre femei şi mai ales cele din ţările vestice consideră că un penis necircumcis nu este atrăgător şi nici curat. În plus, bărbaţii nercicumcişi pot avea probleme în menţinerea prezervativului pe penis în timpul actului sexual, pentru că acesta are tendinţa de a aluneca odată cu prepuţul. „Circumcizia are doar beneficii, atât pentru bărbat, cât şi pentru partenera sa, pentru că între piele şi gland se produce o secreţie care se numeşte smegmă şi care este cancerigenă pentru colul uterin al femeii’’, afirmă prof. dr. Dan Mischianu, medic urolog la Spitalul Militar Central Bucureşti.

Scade riscul dezvoltării cancerului şi al infecţiilor

Igiena penisului circumcis este mai uşor de întreţinut şi scade riscul dezvoltării unei infecţii urinare: unul din trei bărbaţi necircumcişi suferă de infecţie urinară, pe când în cazul celor circumcişi, doar unul din 25 de bărbaţi se confruntă cu această problemă.

Nu e de neglijat nici faptul că riscul de a dezvolta cancer la prostată este cu 20% mai scăzut în rândul bărbaţilor circumcişi, ca şi cel de a contacta virusul papiloma uman, care poate fi o cauză a dezvoltării cancerului cervical.

Citeste si…

Nu în ultimul rând, un studiu făcut în Africa şi publicat în New England Journal of Medicine a demonstrat că bărbaţii circumcişi au un risc cu 60% mai mic de a contacta virusul HIV.

„Dacă este făcută la 6-7 zile de la naştere, cicumcizia este extrem de benefică pentru că bărbatul poate să-şi menţină o igienă locală riguroasă, ceea ce este esenţial pentru a evita apariţia infecţiilor.

Circumcizia se poate face şi la maturitate, însă apar uşoare neplăceri până când pacientul se obişnuieşte cu lipsa prepuţului, mucoasa glandului fiind uşor sensibilă. Am avut, de exemplu, un pacient de 39 de ani care deşi procrease şi avea trei copii, nu-şi decalotase glandul niciodată şi sub prepuţ ascundea un cancer supurat de gland care i-a cauzat şi moartea, la aproximativ două luni de când l-am descoperit”, exemplifică medicul urolog Dan Mischianu.

„Din punctul meu de vedere, circumcizia are numai beneficii. La noi în clinică, avem cam 3-4 intervenţii săptămânal, printre care şi pacienţi care fac operaţia din cauza problemelor de sănătate.”
PROF. DR. DAN MISCHIANU, medic urolog

Scade plăcerea

Cele mai frecvente complicaţii care apar în urma circumciziei sunt durerea, sângerarea şi infecţiile, mai ales dacă operaţia nu este făcută în condiţii sterile şi îngrijirea postoperatorie nu este corespunzătoare. „Dacă este făcută într- un mediu chirurgical, în clinici de urologie sau chiar în ambulator cu anestezie rahidiană sau locală, nu există niciun risc major’’, afirmă profesorul de urologie Dan Mischianu.

Sunt voci care spun însă că expunerea constantă a glandului penian scade sensibiliatea la atingere. În plus, prepuţul e o zonă erogenă foarte importantă, iar lipsa lui scade plăcerea sexuală a bărbatului.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Scena politică zguduită din temelii. Ce ne așteaptă după 20 aprilie? Sorin Grindeanu a făcut anunțul

Primele consultări ale PSD din teritoriu conturează o concluzie...

Cancerul se răspândește noaptea. Studiul care schimbă tot ce știai despre boală

Un studiu revoluționar arată că celulele canceroase se răspândesc...

Patru zodii care dau lovitura până la finalul lui aprilie 2026. Perioadă rară de oportunități și bani

Finalul lunii aprilie 2026 aduce un context astrologic considerat...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și