Din cuprinsul articolului
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a prezentat, joi, noutăţile pe care le aduce Legea pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, declarată constituţională de Curtea Constituţională a României.
MEDICINĂ DE FAMILIE
Creşterea ponderii plăţii per serviciu
În anul 2026, structura finanţării cabinetelor de medicină de familie va fi de 25% per capita şi 75% per servicii;
Începând cu anul 2027, finanţarea se va distribui în proporţie de 20% pentru plata per capita şi de 80% pentru plata per servicii medicale.
Simplificarea deschiderii punctelor secundare de lucru ale cabinetelor de medicină de familie
Se flexibilizează programul de lucru al medicilor de familie, în vederea acoperirii zonelor deficitare din punct de vedere al asistenţei medicale primare;
Medicii de familie îşi vor putea deschide mai uşor cabinete în zonele cu număr mic de locuitori, precizează CNAS într-un comunicat citat de News.ro.

AMBULATORIU DE SPECIALITATE
Creşterea finanţării pentru ambulatoriul de specialitate
Creştem importanţa ambulatoriului de specialitate, care va deveni un filtru pentru internările nenecesare;
Valoarea punctului per serviciu se va majora de la 5 la 6,5 lei începând cu 1 ianuarie 2026 şi la 8 lei începând cu 1 ianuarie 2027.
ANALIZE DE LABORATOR ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
Creşterea accesului şi optimizarea finanţării
Se prioritizează alocarea resurselor financiare pentru cazurile acute şi cele justificate clinic, în scopul reducerii timpilor de aşteptare şi al evitării agravării bolii.
Garantarea finanţării pentru pacienţii oncologici
Unele tipuri de analize, cum ar fi cele pentru pacienţii oncologici, vor fi decontate la nivelul realizat, fără să existe o limită contractuală (fără plafoane).
Valorificarea întregului potenţial al laboratoarelor din spitalele publice
Laboratoarele din spitalele publice vor primi mai mulţi bani de la CNAS, pentru a creşte numărul pacienţilor care vor beneficia de analize cu bilet de trimitere.
SPITALE
Stimularea efectuării de servicii medicale în spitalele publice
Se introduce o nouă metodologie de finanţare a spitalelor publice, astfel încât cheltuielile de personal să fie corelate cu activitatea medicală a spitalului (spitalele vor fi plătite în funcţie de numărul si complexitatea serviciilor medicale pe care le realizează).
Finanţare adecvată pentru pacienţii cu boli grave
Decontarea serviciilor de spitalizare de zi pentru beneficiarii programelor naţionale de sănătate, precum şi pentru persoanele cu suspiciune de boală oncologică, atât asigurate cât şi neasigurate, se va efectua la nivelul realizat (fără plafon).
MEDICAMENTE
Acces rapid la medicamente
Se introduce un mecanism de acces rapid la medicamente inovatoare care nu sunt încă rambursate, cu monitorizarea eficienţei terapeutice;
Costurile acestor tratamente vor fi suportate de către CNAS şi producătorii de medicamente.
Colectări mai mari la bugetul medicamentelor
Se introduce temporar, pentru un an, începând cu trimestrul IV 2025, o contribuţie de solidaritate pentru producătorii de medicamente, cu scopul creşterii bugetului alocat medicamentelor compensate şi gratuite.
CONTROLUL CALITĂŢII SERVICIILOR MEDICALE
- Întărirea controlului sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru asigurarea disciplinei contractuale a furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale;
- Introducerea unor măsuri sancţionatorii mai riguroase pentru furnizorii de servicii medicale care gestionează necorespunzător fondurile destinate pacienţilor.
CARDUL EUROPEAN DE SĂNĂTATE
Simplificarea procedurilor administrative
Valabilitatea actuală a cardului european de asigurări sociale de sănătate, de doi ani, va fi extinsă pentru două categorii de beneficiari: pentru pensionari, valabilitatea creşte la 10 ani, iar pentru copii, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
Banii economisiţi în acest fel vor fi transferaţi către medicamente şi servicii medicale acordate pacienţilor.
CCR a respins, în şedinţa de miercuri, sesizarea cu privire la legea care prevede modificări în sistemul sanitar. Legea face parte din al doilea pachet de măsuri pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.