marți, martie 17, 2026
6.2 C
București

Colegiul Medicilor, nemulţumit de răspunsul CNAS privind bugetul pe 2025

Colegiul Medicilor din România atrage atenţia că nu a primit de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nota de fundamentare pe care CNAS a realizat-o pentru întocmirea bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate pe domenii de asistenţă pentru 2025 şi a transmis-o Ministerului de Finanţe.

„Conducerea CMR vrea să vadă în scris că solicitările CMR au fost luate în calcul şi transpuse de CNAS în respectiva notă de fundamentare. La această solicitare, pe care o considerăm legitimă şi în strânsă legătură cu ideea de transparenţă pe care trebuie să fie construită relaţia CMR – CNAS (nu prietenie, nu subordonare, dorim un parteneriat corect), reprezentanţii CNAS au transmis un document (după mai multe solicitări, reveniri şi notificări transmise de CMR inclusiv în spaţiul public) în care se invocă texte de lege, dar practic nu răspund clar la solicitarea CMR şi anume – nota de fundamentare pe care CNAS a realizat-o pentru întocmirea bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate pe domenii de asistenţă, transmisă Ministerului de Finanţe pentru întocmirea bugetului de stat şi a bugetului de asigurări sociale pentru anul 2025, din care să reiasă că solicitările CMR au fost luate în calcul”, se arată într-o scrisoare deschisă transmisă de CMR.

bani
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Colegiului Medicilor a adăugat că, din perspectiva sa, răspunsul primit de la CNAS nu corespunde solicitării făcute.

Potrivit CMR, în şedinţa de negociere din 13 noiembrie s-a adus în discuţie prezentarea către Ministerul Finanţelor a unor simulări pe diferite variante ale valorii punctelor, dar care nu au fost prezentate la solicitarea Colegiului Medicilor. „Constatăm o diferenţă majoră între afirmaţiile reprezentanţilor CNAS în cadrul negocierilor şi răspunsul transmis către CMR în data de 23 decembrie 2024”, se explică în scrisoare.

Citeste si…

Colegiul Medicilor solicită clarificări „amănunţite” pentru procesul de emitere de acte adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025.

„Sunt necesare explicaţii pentru motivul solicitării semnării de acte adiţionale la contracte pentru perioade/luni calendaristice în care nu este prevăzută valoarea punctului per capita şi a punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară, respectiv valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice pentru perioada 1 aprilie 2025 – 31 decembrie 2025.

Citeste si…

Adresa transmisă către CMR de CNAS în data de 24.12.2024 nu aduce clarificări privind suportul legal al angajării unor contracte pentru orice perioadă în care nu este precizată valoarea contractului, element obligatoriu oricărui contract civil”, se mai arată în scrisoarea deschisă, potrivit Agerpres.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Un virus care îți șterge complet memoria sistemului imunitar este din nou în creștere

Cazurile de rujeolă au crescut semnificativ în ultimii ani,...

„Nu există vârstă pentru un AVC”. Semne care trebuie să te facă să suni urgent la 112

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate apărea la orice vârstă,...

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Efectul care a nedumerit lumea medicală

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Deși...

Bugetul Sănătății 2026: investiții record în programele naționale, dar fondurile rămân la limită

Ministrul Rogobete a prezentat astăzi bugetul Sănătății pentru 2026...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Pacienți folosiți pentru decontări ilegale. CNAS anunță controale ample

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a intensificat controalele...

Consultații și analize GRATUITE pentru persoanele NEASIGURATE în 2026

Persoanele neasigurate pot beneficia de consultații și analize medicale...

Citește și