Sari la conținut

Colostrul, primul ”vaccin” al nou-născutului. Ce beneficii uimitoare are alăptarea la sân

alaptare
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei
Importanta alaptarii

Alăptarea aduce beneficii atât mamelor, cât şi copiilor. Pe lângă faptul că reduce riscurile apariţiei multor infecții (meningite, infecţii respiratorii, digestive, infecții ale urechii sau infecții urinare), alăptarea asigură o dezvoltare emoţională armonioasă și are și beneficii economice, atât pentru mamă, cât şi pentru sistemul de sănătate.

Alăptarea la sân este primul gest de iubire pe care îl faci pentru copilul tău, este clipa magică și declanșează o legătură incredibilă.

  • Cercetările au arătat că mortalitatea infantilă poate fi redusă cu 20% pentru copiii care sunt puşi la sânul mamei în prima oră după naştere.
  • Căldura corpului mamei ajută la menţinerea adecvată a temperaturii corpului bebelușului, lucru foarte important la copiii prematuri sau cu greutate mică la naştere.
  • Copilul este mai puţin stresat, este mai calm şi are ritmul respiraţiei, ca şi pe cel cardiac, mai stabil.
  • 16% dintre nou-născuţi pot fi salvaţi dacă toţi sunt alăptaţi din prima zi şi 22% daca sunt alăptaţi în prima oră de viaţă.
  • Un bebeluş mai mic de 6 luni, care NU este alăptat, are un risc de 10 ori mai mare de a deceda din cauza diareei comparativ cu un bebeluş alăptat exclusiv.
  • Copiilor alăptaţi le scad riscurile de a se îmbolnăvi în primul an de viaţă cu 50%.
  • Copiii alăptaţi au un risc mai mic cu 60% de a face infecţii ale urechii.
  • Un copil alăptat se va dezvolta mai bine psihic şi intelectual, iar coeficientul lui de inteligenţă poate fi mai mare chiar cu 8 puncte. Aceste puncte pot reprezenta diferenţa dintre un intelect normal şi unul deficitar.
  • Alăptarea foloseşte o medie de 500 de calorii pe zi şi ajută mama să piardă kilogramele acumulate pe timpul sarcinii.
  • Femeile trăiesc o incredibilă bucurie la această primă întâlnire cu copilul lor. La această întâlnire trebuie încurajaţi şi taţii să participe. Acum este momentul în care începe legătura dintre mamă şi copil şi dintre tată şi copil.
  • Adulţii care au fost alăptaţi au tesiunea arterială şi colesterolul la un nivel mai scăzut şi, de asemenea, riscuri mai reduse de obezitate şi diabet de tip 2.

Potrivit UNICEF, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, activi în peste 190 de țări și teritorii prin intermediul programelor de țară și comitetelor naționale, alăptarea este recunoscută ca standardul de aur în ceea ce privește hrănirea sugarului și a copilului mic.

Convenția ONU privind drepturile copilului, la Art. 24, consfințește dreptul copilului de a fi alăptat și obligația guvernelor de la pune la dispoziția familiilor informații pertinente cu privire la nutriția copilului, cu precădere cu privire la alăptare.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă timp de șase luni și continuarea alăptării până la doi ani și peste, cu o alimentație complementară adecvată calitativ și cantitativ, introdusă la timp.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel