Sari la conținut

Compania AstraZeneca, despre problemele referitoare la vaccinul anti-COVID

vaccinarea cu AstraZeneca

Compania AstraZeneca susține că nu există dovezi conform cărora problemele semnalate recent (risc crescut de embolie pulmonară, tromboză venoasă profundă sau scădere a trombocitelor) ar fi asociate în mod direct cu administrarea vaccinului anti-COVID produs de companie.

Reacția companiei a venit după ce Norvegia a sesizat recent aceleași probleme de sănătate semnalate și de alte state. Totuși, AstraZeneca spune că va reanaliza toate datele de siguranță disponibile. Deja a făcut o revizuire a datelor pe care le are în cazul celor peste 17 milioane de persoane care au fost vaccinate deja în Marea Britanie și Uniunea Europeană, potrivit Digi24.

Conform unui comunicat emis de companie,  nu există dovezi ale unui risc crescut de tromboze, embolie pulomonară sau trombocitopenie, în cazul niciunei grupe de vârstă, de gen, lot de vaccin sau în vreo țară anume.

Compania AstraZeneca susține că riscurile nu sunt asociate cu administrarea vaccinului

Reacția companiei vine la trei zile după ce mai multe țări din Europa au oprit vaccinarea sau au suspendat unele loturi de vaccin „ca măsură de precauție”, după apariția unor cazuri severe, unele soldate cu deces, la persoane care se vaccinaseră cu AstraZeneca.

De asemenea, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi continuarea administrării vaccinului AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser. Conform constatărilor instituţiei europene, numărul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pentru ansamblul populaţiei.

Deși compania susține că problemele de sănătate nu sunt asociate cu administrarea vaccinului, mai multe state au oprit distribuirea după sesizarea multiplelor decese și persoane internate cu probleme de sănătate.

  • Spre exemplu, Autoritățile din Norvegia au anunțat că un cadru medical a murit din cauza unei hemoragii cerebrale la zece zile de la vaccinare, iar alţi trei angajaţi din domeniul sănătăţii au fost internaţi și sunt tratați pentru sângerări cutanate, cheaguri de sânge și un număr scăzut de trombocite. Toți au vârste sub 50 de ani, iar Norvegia le-a cerut persoanelor vaccinate să se prezinte la medic, dacă au probleme de sănătate la mai mult de trei zile de la administrarea vaccinului.
Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel