Sari la conținut

Îngerii lucrează prin oameni. Cum arată complexul ridicat de Mihai Neșu doar din donaţii, pentru copiii cu dizabilități. Mihai Neșu: „E incredibil ce poate face omul care dăruieşte puţin din ce are”

Mihai Neșu, centru de recuperare
Sursă foto: Fundația Mihai Neșu
Mihai Neșu, centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități

Îngerii lucrează prin oameni, iar visele devin realitate! Complexul construit de fostul fotbalist Mihai Neşu (40 de ani), rămas paralizat după un accident la un antrenament, e aproape gata! Ridicat într-un sat din Bihor, centrul de tratamente are spaţii pentru terapii, locuri de cazare, de joacă şi chiar grădină senzorială. Investiţia de milioane de euro, realizată exclusiv din donaţii, este finalizată în proporţie de 70%, scrie în exclusivitate Adevărul.

În mai 2011, la vârsta de 28 de ani, Mihai Neşu a fost rănit grav în timpul unui antrenament al echipei olandeze FC Utrecht, când un coleg a căzut peste el, fracturându-i coloana cervicală şi lăsându-l paralizat de la gât în jos. Nu s-a mai recuperat niciodată, în ciuda tratamentelor şi a eforturilor depuse de el şi de mulţi medici şi fizioterapeuţi. Împins de propria tragedie şi de lupta de zi cu zi, Mihai Neşu, prin fundaţia care îi poartă numele, a deschis încă din 2015 un centru de recuperare pentru copiii cu probleme neuromotorii.

Amenajat într-un spaţiu închiriat la parterul unui bloc din Oradea, centrul s-a dovedit insuficient, în condiţiile în care azi aici sunt trataţi 140 de copii, costurile – specialişti, chirie şi întreţinere – ridicându-se la peste 34.000 de euro lunar.

Aşadar, Mihai Neşu a decis să ridice un complex de recuperare, unic în România, pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi neuromotorii. Întreaga investiţie este realizată din donaţii.

„Până acum, doar cu şantierul am cheltuit 4,8 milioane de euro, iar în perioada următoare o să avem nevoie de fonduri pentru mobilarea spaţiilor de cazare şi dotarea sălilor de terapie cu echipament medical, precum şi pentru construirea clădirii multifuncţionale”, spune Mihai Neşu.

12 ani de la accidentul care l-a lăsat paralizat

Ca urmare, în 2019, a început să construiască acest complex în satul bihorean Cihei. Prin campania „Cred în minuni” şi-a propus ca în trei ani să strângă din donaţii recurente prin SMS suma necesară investiţiei ce poartă numele Sfântului vindecător Nectarie. Iar românii s-au mobilizat exemplar. În februarie 2020, Fundaţia lui Mihai Neşu a cumpărat un teren de 2,3 hectare, la 6 kilometri de Oradea, plătind 230.000 euro.

În 2021, proiectul era finalizat şi autorizat, iar în iunie, acelaşi an, a început şantierul.

complex mihai nesu
Sursă foto: Fundația Mihai Neșu

Viitorul centru a fost gândit cu grădină senzorială, săli de aşteptare, locuri de joacă adaptate, o clădire pentru familiile venite din alte zone, spaţii pentru terapii cu animale şi terapie horticolă, precum şi un centru pentru alte tratamente la preţuri modice, familiile pacienţilor urmând să achite doar 30% din costurile totale. Beneficiarii urmau nu doar să primească tratament, ci să înveţe câteva meserii, pentru a se integra pe piaţa muncii.

În complex se află o cochetă biserică, realizată în stil bizantin, pictată în proporţie de 70%. Construcţia centrului de recuperare, întins pe 1.000 de metri pătraţi, este finalizată, atât pe exterior, cât şi pe interior, are încălzire, corpuri şi instalaţii sanitare, corpuri de iluminat, gresie pusă în proporţie de 85% şi gresie pe terasele exterioare. Este terminată şi clădirea unde vor fi cazaţi beneficiari şi familiile copiilor, iar o parte din mobilă a fost, deja, comandată.

Construcţia a început în 2021 şi e gata în proporţie de 70%

Fostul fotbalist îşi petrece, aproape zilnic, câteva ore pe şantierul complexului realizat în totalitate din donaţii, pentru a se asigura că muncitorii respectă planurile şi că, în final, zona va deveni un adevărat orăşel al speranţei pentru persoanele cu dizabilităţi.

Constructorii au finalizat şi terenul de minifotbal, dar şi arena de echitaţie, aceasta din urmă nu are, deocamdată, finisaje de interior, dar este izolată termic pe exterior. În spaţiul din curtea complexului au fost plantaţi tei, frasini, stejari, brazi, chiparoşi, trandafiri, lavandă, rozmarin, prunus, fotinia şi alte plante.

Complexul are asfaltate şi finalizate cu borduri aleile din jurul clădirilor şi parcarea, iar grădina senzorială a fost delimitată şi pregătită cu hămucă.

„Când mă uit la tot ce deja s-a construit doar din donaţii mă simt ambiţionat şi ştiu că vom reuşi. Este incredibil ce poate face omul care dăruieşte câte puţin din ce are. Mulţumim tuturor celor care au donat prin sms 2 euro lunar, firmelor care ne-au sponsorizat, donatorilor, celor care au achiziţionat produsele MNF şi lui Dumnezeu!”, spune Mihai Neşu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel