Sari la conținut

Conferința Aging Research and Drug Discovery, cel mai mare eveniment din industria biotehnologiei longevității

longevitate
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Timp de un deceniu, Conferința Aging Research and Drug Discovery (Cercetarea Îmbătrânirii și Descoperirea de Noi Medicamente) – ARDD a reunit în mod constant cercetători și profesori proeminenți din mediul universitar, startup-uri, companii farmaceutice, investitori și editori de reviste academice, ale căror contribuții sunt esențiale în modelarea industriei biotehnologiei pentru longevitate, aflate acum în plină dezvoltare.

Seria acestor conferințe anuale își are originea la Basel, Elveția, un oraș care servește drept sediu pentru giganții farmaceutici precum Roche și Novartis. În 2019, Universitatea din Copenhaga și-a asumat rolul de organizator și a mutat evenimentul în Danemarca.

De atunci, profesorul universitar danez Morten Scheibye-Knudsen, care conduce Laboratorul de biologie a îmbătrânirii, a lucrat continuu la transformarea capitalei Copenhaga într-un centru global pentru cercetarea îmbătrânirii. Impunând standarde riguroase speakerilor selectați din mediul academic și selecționând cu meticulozitate startup-urile participante, prof. Scheibye-Knudsen a transformat ARDD în cel mai mare eveniment din industria biotehnologiei longevității.

Potrivit Națiunilor Unite, pe glob, cuantumul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani depășește acum numărul copiilor sub 5 ani. Creșterea enormă a populației vârstnice reprezintă o provocare socioeconomică pentru societățile din întreaga lume și necesită noi intervenții de amploare pentru bolile asociate vârstei.

„Anul acesta, avem un program incredibil de interesant, cu lideri de gândire la nivel mondial care împărtășesc cele mai recente perspective asupra îmbătrânirii și asupra modului în care urmărim procesul de îmbătrânire, pentru a ne asigura că toată lumea trăiește o viață mai sănătoasă și mai lungă“, au anunțat organizatorii ARDD într-un cuvânt de bun-venit.

Conferința a reunit, între 28 august și 1 septembrie, cele mai proeminente figuri din sfera cercetării în domeniul îmbătrânirii și longevității, de la oameni de știință, la clinicieni, investitori, dezvoltatori etc. și a prezentat ultimele descoperiri ale cercetărilor efectuate asupra procesului de îmbătrânire, terapii avangardiste, rezultate ale utilizării unor molecule care pot încetini îmbătrânirea, studii clinice, aflate încă în derulare, începute pe molecule care țintesc îmbătrânirea, noi medicamente aflate încă în diferite stadii de dezvoltare și, nu în ultimul rând, entități AI care utilizează învățarea automată pentru a colecta date care pot oferi modele predictive în vederea estimării vârstei biologice.

Dr. Alex Zhavoronkov, fondator Insilico Medicine și profesor la Buck Institute for Research on Aging – un institut independent de cercetare biomedicală în domeniul îmbătrânirii și al bolilor legate de vârstă – și expert în inteligența artificială dedicată descoperirii medicamentelor și cercetării senescenței, de altfel fondatorul a două companii-lider în tehnologiile AI (inteligență artificială) de ultimă generație pentru descoperirea de medicamente și dezvoltarea unei game largi de biomarkeri ai îmbătrânirii și longevității bazați pe inteligența artificială, a participat la toate cele nouă Conferințe anterioare, la ediția 2023 fiind din nou unul dintre speakerii principali.

„Am participat la întâlnirile ARDD încă de la început, dar această ediție aniversară este cu adevărat remarcabilă. Cu peste 120 de vorbitori eminenți, mai mult de 30 de startup-uri și o serie de investitori și companii farmaceutice de marcă, reuniunea de la Universitatea din Copenhaga ne dă asigurări că industria biotehnologiei longevității a atins în mod cert nivelurile de maturitate și success scontate“ – este opinia prof. dr. Zhavoronkov, care s-a alăturat, prin companiile sale, unei lungi liste de sponsori ai evenimentului.

Cercetări de ultimă oră cu impact clinic

Deși este clar că domeniul biotehnologiei longevității se extinde rapid, acesta nu poate funcționa optim fără participarea activă a medicilor.

Prin urmare, prima zi a Conferinței a fost dedicată în întregime medicinei longevității. Această tânără ramură a medicinei a făcut un salt înainte semnificativ, lucru reflectat și în evoluția Zilei Medicinei pentru Longevitate, devenită la ediția din 2023 a Conferinței un eveniment de uriașe proporții. Ziua Medicinei pentru Longevitate 2023 a beneficiat de un panel de reputați experți în geroștiință și aplicațiile clinice ale acesteia, și a reflectat angajamentul actanților de a extinde granițele îmbătrânirii sănătoase, dovedindu-se, potrivit președintelui și moderatorului ediției, prof. dr. Evelyne Bischof, o platformă care a permis ca rezultatele cercetărilor de ultimă oră să aibă impact clinic tangibil.

Dr. Evelyne Bischof, profesor al Universității Jiaotong din Shanghai și director al Departamentului de Longevitate Sheba, a subliniat în prelegerea sa intitulată „Medicina pentru longevitate sănătoasă – restabilirea vârstei biologice a performanței optime individuale”, faptul că misiunea Societății de Medicină a Longevității Sănătoase trebuie să fie facilitarea pătrunderii medicinei longevității în mediile spitalicești academice, în «îngrijirea bolnavilor» și, de asemenea, dezvoltarea unor recomandări, linii directoare și standarde minime de calitate pentru medicii de longevitate, clinici și programe.

În aceeași linie, co-moderatorul Zilei Medicinei pentru Longevitate din acest an, Michael Basson – editorul publicației Nature Medicine, a subliniat misiunea revistei de a se poziționa în prim-planul medicinei bazate pe dovezi, întărindu-și angajamentul față de inovație și excelență.

„De la geroștiință la geroterapie, suntem pe drumul cel bun. Cu toate acestea, cea mai mare provocare a noastră este că există multe modalități de a viza îmbătrânirea, iar cererea depășește oferta. Mult mai mulți oameni ar putea beneficia deja de pe urma protocoalelor de maximizare a sănătății dacă am avea mai multe clinici și mai mulți medici de specialitate. S-ar deschide astfel un drum mai luminos pentru toți”, a spus, în intervenția sa, prof. Nir Barzilai de la Colegiul de Medicină Albert Einstein, SUA.

Primul departament de longevitate dintr-un spital universitar

În domeniul practicii clinice, prof. Tzipora Strauss, șeful Departamentului de Longevitate Sheba, a stabilit perspective comune asupra primului departament de longevitate dintr-un spital universitar – Sheba Medical Center, unde o cohortă de pacienți va fi înscrisă gratuit și va fi supusă unor diagnostice de longevitate și unor intervenții bazate pe dovezi.

Ziua Medicinei pentru Longevitate a prilejuit și discuții susținute de liderii mai multor companii importante din domeniu. Jerry McLaughlin, CEO al Life Biosciences, a deschis prima sesiune despre intervenții cu medicamente pentru longevitate. Compania este în fruntea dezvoltării de terapii care vizează senescența celulară și alte mecanisme legate de vârstă. Coleg de panel cu Jerry McLaughlin, Nawal Roy, fondator și CEO al Holmusk, a prezentat informații despre modul în care biomarkerii digitali revoluționează medicina longevității. Jordan Shlain, fondator și președinte executiv al Private Medical, a abordat provocările medicinei longevității în practica medicală primară, oferind o privire asupra viitorului asistenței medicale personalizate. Gil Blander de la InsideTracker a prezentat analiza longitudinală a datelor privind longevitatea, oferind perspective și lecții valoroase dintr-un deceniu de studiu al markerilor biologici.

Conferința a cuprins diverse fațete ale medicinei longevității, inclusiv sănătatea mintală și comportamentală. Prof. Harold Pincus de la Universitatea Columbia a abordat provocările din sfera sănătății mintale în longevitate ca domeniu, în timp ce prof. Christoph Correll de la Berlin Charite și Universitatea Columbia a explorat longevitatea la persoanele cu boli mintale severe, subliniind posibilitatea prelungirii și îmbunătățirii vieții acestora. Prof. Christine Huang de la Universitatea din Hong Kong a studiat bazele genetice ale îmbătrânirii și aptitudinilor fizice, prezentând concluzii remarcabile.

Co-moderată de prof. Andrea B. Maier, director al Centrului pentru longevitate sănătoasă de la Universitatea Națională din Singapore, sesiunea care a inclus partajarea cazurilor clinice a prezentat o serie de astfel de cazuri din medicina longevității, subliniind importanța studiilor clinice. Renumită pentru contribuțiile sale la intervențiile bazate pe dovezi care vizează extinderea sănătății și a duratei de viață, Andrea Maier este o voce semnificativă în gerontologie și joacă un rol crucial în transpunerea rezultatelor cercetării în practica clinică, se precizează într-un comunicat.

Prof. Andrea B. Maier este unul dintre specialiștii de talie mondială invitați în repetate rânduri ca speaker la conferințele bianuale organizate sub titulatura „Longevity“ de către Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – SSFDVDR. De altfel, este demn de menționat faptul că Senatul Științific este singurul reprezentant al societății civile din România care participă, în calitate de membru al Healthy Longevity Medicine Society, la Conferința Aging Research and Drug Discovery 2023 de la Copenhaga.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel